• acesta a fost mesajul transmis de poliţişti şi specialiştii Centrului Regional Galaţi al Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane • ieri, seria acţiunilor preventive ale poliţiştilor în şcoli, înainte de vacanţă, s-a încheiat cu recomandări pentru prevenirea traficului de persoane
Elevii brăileni au avut noi întâlniri cu poliţiştii şi specialiştii Centrului Regional Galaţi al Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane. Ieri, în ultima zi din seria acţiunilor preventive desfăşurate înainte de vacanţa de vară, poliţiştii au venit cu recomandări pentru prevenirea traficului de persoane. În primul rând, adolescentele trebuie să aibă mare grijă pe internet, întrucât pe reţelele de socializare pot fi abordate de indivizi care le fac anumite promisiuni, apoi le pot plasa pe piaţa prostituţiei. “Activităţile de informare a elevilor au urmărit conştientizarea acestora cu privire la împrejurările care îi expun la riscul de a deveni victime ale traficului de persoane şi comportamentul pe care trebuie să îl adopte pentru a nu ajunge într-o astfel de situaţie şi s-au înscris în Campania naţională « Distruge zidul indiferenţei! Traficul de persoane poate fi prevenit». Specialiştii le-au prezentat elevilor formele sub care se poate manifesta traficul de persoane, modalităţile prin care sunt racolate victimele, profilul traficanţilor, consecinţele traficării, precum şi rolul internetului, în mod deosebit al reţelelor de socializare, în recrutarea victimelor”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie JUdeţean Brăila.
De asemenea, elevii au fost informaţi cu privire la principalele măsuri pe care trebuie să le adopte pentru a naviga online în siguranţă şi pentru a nu a ajunge în postura de victime ale traficului de persoane. Nu în ultimul rând, elevii au aflat care sunt instituţiile la care pot apela pentru a obţine informaţii, pentru a solicita ajutor sau a semnala o situaţie de traficare a unei persoane, fiind promovat şi help-line-ul 0.800.800.678 al Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane.
Pentru a evita pericolele de pe internet şi a nu deveni victime ale traficului de persoane, poliţiştii brăileni le recomandă tinerilor ca atunci când sunt pe internet să nu ofere date personale unor persoane necunoscute. Despre orice întâlnire trebuie anunţaţi părinţii, întrucât o anumită persoană cunoscută online poate avea gânduri ascunse. “În spatele unui profil frumos se pot ascunde intenţii periculoase!”, avertizează specialiştii.
Persoanele care se simt în pericol şi se află în România, pot apela gratuit linia telefonică 0800.800.678. Cei care se află în străinătate pot apela la numărul 004.021.313.31.00 sau numărul reprezentanţei diplomatice a României din ţara respectivă.
Tinerii au fost încurajaţi să semnaleze situaţii de traficare a unei persoane Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Galaţi - mun. Galaţi, str. Al. I. Cuza nr. 47, bloc Cristal, sc. III, ap. 1, tel./ fax 0236 410999; e-mail: anitp.galati@mai.gov.ro.