* miercuri, Tribunalul Brăila a admis propunerea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Brăila și au dispus arestarea a trei inculpați, doi bărbați și o femeie * aceștia au fost reținuți pe ordonanță, iar alți trei inculpați au fost puși sub control judiciar, ei fiind cercetați pentru trafic de droguri și trafic de minori
Arest preventiv pentru traficanții de droguri. La data de 10 februarie, magistrații Tribunalului Brăila au dat dreptate procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și i-au trimis în spatele gratiilor pe cei trei brăileni reținuți pe ordonanță în ziua anterioară. Este vorba despre doi bărbați și o femeie care au primit mandat de arestare, iar alți trei inculpați au fost puși sub control judiciar, ei fiind cercetați pentru trafic de droguri și trafic de minori. “Admite propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT Biroul Teritorial Brăila. Dispune arestarea preventivă a inculpaților C. Gheorghiță, M. Florentina, M. Nicolae, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10 februarie 2021 până la data de 11 martie 2021 inclusiv. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru inculpați și de la comunicare pentru Ministerul Public - DIICOT Brăila”, este soluția pronunțată, miercuri, de Tribunalul Brăila și postată pe site-ul instanței.
La data de 10 februarie, procurorii DIICOT Brăila au dispus reținerea unui număr de 3 inculpați, doi bărbați de 38 și 29 de ani, precum și față de o femeie de 38 de ani. Pentru alți trei tineri, de 17, 21 și 26 de ani, a fost dispusă măsura controlului judiciar. Aceștia sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, efectuarea fără drept de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată, și trafic de minori. Potrivit procurorilor, în cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2019 – 2021, inculpații au constituit un grup infracțional organizat specializat în comercializarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive către consumatori de pe raza municipiului Brăila. Totodată, inculpații au exploatat sexual o persoană vătămată minoră, pe raza municipiului Brăila.
La data de 9 februarie, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Brăila împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Brăila au efectuat un număr de 7 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 70 g hașiș, 140 g substanță vegetală mărunțită, de culoare verde, 13 g substanță pulverulentă, de culoare albă, 3 țigarete confecționate artizanal și 7 telefoane mobile.
Ancheta în acest caz continuă.