Traficanţii din dosarul «Droguri la termos» au fost condamnaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Traficanţii din dosarul «Droguri la termos» au fost condamnaţi

Arestaţi şi trimişi în judecată pentru trafic de droguri de risc, Gheorghe Văduva-Micu, zis"Cristi", Marian Micu (unchiul lui Văduva) şi Florin Cristian Manciu au fost condamnaţi, după ce au cerut instanţei să fie judecaţi în procedura recunoaşterii vinovăţiei. Deşi a beneficiat de reducerea pedepsei, Gheorghe Văduva-Micu tot a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 6 luni de închisoare, cu executare în penitenciar, pentru că mai fusese condamnat (în anul 2010). De altfel, "Cristi" este singurul inculpat din dosar, care se mai află în arest preventiv.
Tribunalul Brăila i-a condamnat pe ceilalţi doi inculpaţi, Marian Micu şi Florin Cristian Manciu, la câte 1 an şi 6 luni de închisoare, cu suspendare condiţionată, pentru complicitate la trafic de de droguri de risc, aceştia fiind obligaţi să presteze câte 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii şi să frecventeze câte două programe de reintegrare socială, organizate de Serviciul de Probaţiune.
Aceeaşi instanţă a dispus confiscarea şi distrugerea drogurilor ridicate de la traficanţi (aproape 350 de grame de cannabis) şi confiscarea în folosul statului a sumei de 4.800 de lei, obţinută de Gheorghe Văduva-Micu din vânzarea drogurilor. Celor trei inculpaţi li se vor preleva probe biologice de sânge, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice. Nu în ultimul rând, cei trei sunt obligaţi să plătească suma totală de 7.800 de lei cu titlu de chletuieli judiciare. Sentinţa nu este definitivă.
Traficanţii de droguri au căzut pe mâinile DIICOT - Biroul Teritorial
Brăila la începutul lunii septembrie, după ce le-au vândut ţigări cu cannabis ţăranilor din satul Chichineţu, comuna Ciocile.
Arestaţi pe 4 septembrie 2014, traficanţii de droguri au recunoscut acuzaţiile care li s-au adus. Gheorghe Văduva-Micu a precizat că a cumpărat, în două tranşe, 600 de grame de cannabis (haşiş) de la un traficant albanez din Bucureşti, cu suma totală de 9.000 de lei, în timp ce Florin Manciu a declarat că drogurile fuseseră cumpărate din capitala Greciei, Atena, tot de la un albanez.

Droguri la termos

DIICOT Brăila şi ofiţerii SCCO au pus la cale capturarea traficanţilor de droguri în ziua de 2 septembrie 2014. Principalul suspect era Gheorghe Văduva-Micu, în vârstă de 27 de ani, din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, care era urmărit pe poliţie şi care venise să ascundă drogurile la unchiul său Marian Micu, din satul Chichineţu, comuna Ciocile, însoţit de un amic, Florin Cristian Manciu.
A doua zi, în baza unui mandat emis de Tribunalul Brăila, poliţiştii au efectuat percheziţie domiciliară la domiciliul lui Marian Micu din Chichineţu, fără a descoperi, însă, drogurile ascunse în termos de nepotul său. Potrivit unor surse DIICOT, "proprietarul locuinţei, inculpatul Marian Micu, le-a declarat poliţiştilor că nu deţinea droguri la domiciliu, însă, cu puţin timp în urmă, fusese rugat de nepotul său, Văduva-Micu Gheorghe, să ducă la un vecin un recipient al cărui conţinut nu îl cunoştea. Recipientul a fost predat poliţiei judiciare de către persoana depozitară, constatându-se faptul că acesta conţinea o substanţă vegetală de culoare verde şi miros specific". Oamenii legii au găsit asupra lui Văduva suma de 4.800 de lei, provenită din vânzarea haşişului.
Substanţa găsită la Chichineţu a fost supusă analizelor, iar Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor Constanţa a comunicat că, întradevăr, este vorba de 342,2 grame cannabis, catalogat drept drog de risc, potrivit Legii nr. 143/2000 republicată. După declanşarea cercetărilor, mai mulţi săteni din satul Chichineţu au declarat că li s-a oferit pentru consum doze de cannabis introduse în ţigări. Aceştia au acuzat "stări de tuse puternică, râs fără motiv şi, în final, leşin".
Văduva-Micu a declarat că este consumator de droguri şi că "a cumpărat în două tranşe circa 600 de grame cannabis (200 grame cu preţul de 3.000 lei, respectiv 400 grame pe care a plătit suma de 6.000 lei ) de la un albanez din municipiul Bucureşti". El a mai spus că din prima cantitate de droguri a consumat, dar a şi vândut cu 30 de lei gramul, iar din cea de-a doua cantitate a consumat atât el cât şi prietenii săi de la Chichineţu, cărora le-a oferit cannabis "pe gratis".
Traficantul de droguri aflase că poliţia făcea percheziţii în oraşul Voluntari, Ilfov, motiv pentru care a venit în satul Chichineţu, aducând şi drogurile.
Marian Micu a recunoscut comiterea infracţiunii, declarând că ştia că nepotul său este consumator de droguri. El a confirmat că Văduva a confecţionat de mai multe ori ţigări cu cannabis şi că le-a fumat împreună cu Manciu sau le-a oferit şi altora pentru consum.
În fine, Manciu a recunoscut şi el comiterea faptelor, declarând iniţial că l-a însoţit pe Văduva în Atena, Grecia, de unde acesta a cumpărat o cantitate de cannabis de la un albanez. Drogurile au fost aduse la Bucureşti, iar cei doi inculpaţi au consumat din ele. Manciu a mai spus că a asistat la perfectarea tranzacţiilor şi că amicul său vindea droguri cu 36-45 lei gramul .

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro