* patru brăileni au primit pedepse cu închisoarea la Tribunalul Brăila, pentru trafic de droguri, cuprinse cu aproximaţie între 2 şi 3 ani, doar unul dintre inculpaţi având închisoare cu suspendare * în octombrie 2020, doi brăileni au fost reţinuţi în urma unor percheziţii DIICOT, pe numele acestora fiind dispusă măsura arestului preventiv * în acelaşi dosar mai sunt cercetaţi şi condamnaţi alţi doi brăileni, pentru trafic de cannabis şi ecstasy * poliţiştii şi procurorii au efectuat percheziţii la imobilele a şase brăileni, bănuiţi de trafic de droguri de mare risc, fiind ridicate 500 de grame de cannabis, 180 de comprimate de ecstasy şi sume de bani
Pedepse cu închisoarea pentru patru traficanţi de cannabis şi ecstasy. Aceştia au primit pedepse între 2 şi 3 ani închisoare, la Tribunalul Brăila, pentru trafic de droguri de mare risc. Doi dintre inculpaţi au ajuns în spatele gratiilor, în urma percheziţiilor efectuate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul teritorial Brăila, în toamna anului 2020. De la domiciliile inculpaţilor au fost ridicate cantităţi de droguri, dar şi un grinder folosit pentru mărunţit ierburi, care conţinea urme din planta cannabis, după cum au stabilit anchetatorii.
După cum se arată pe site-ul instanţei, în dosar sunt patru inculpaţi, şi doar unul dintre aceştia a primit închisoare cu suspendare. Sentinţa aplicată la Tribunalul Brăila, în urmă cu câteva luni, nu este definitivă, dosarul fiind acum pe rolul Curţii de Apel Galaţi, unde se aşteaptă soluţia finală.
Astfel, magistraţii de la Tribunalul Brăila l-au condamnat pe inculpatul G. A. la o pedeapsă principală de 1 an şi 4 luni închisoare. În plus, se revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, dispusă prin sentinţa penală din mai 2019, pronunţată în dosarul Judecătoriei Brăila. “Dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată pentru prezenta infracţiune, pedeapsă principală finală de executat de 2 ani şi 8 luni închisoare. Menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul G. A.”, au stabilit judecătorii.
Inculpatul L. S. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 3 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile. Un al treilea inculpat, T. N., a primit o pedeapsă principală de 3 ani şi 4 luni închisoare. Singurul inculpat mai norocos a fost M. E., după cum se arată pe site-ul instanţei, care a primit o pedeapsă principală de 1 an şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile. În cazul lui s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
Instanţa a dispus confiscarea specială de la inculpaţi în folosul statului a următoarelor cantităţi de droguri: 0,7 grame pulbere care conţine ca substanţă activă MDMA (n.r. - Ecstasy), rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, aflată în custodia organelor de cercetare penală, cantitatea de un comprimat care conţine ca substanţă activă MDMA şi 0,37 grame pulbere care conţine ca substanţ activă MDMA. S-a mai confiscat o cantitate de 1,9 grame Cannabis, cantitatea de 7,6 grame, rămase în urma efectuării analizelor de laborator, aflate în custodia organelor de cercetare penală, plus cantitatea de 0,4 grame Cannabis, cantitatea de 3,0 grame Cannabis, cantitatea de 428,84 grame Canabis şi cantitatea de 6,57 grame Cannabis, şi cantitatea de 170 comprimate MDMA rămase, în urma efectuării analizelor de laborator, aflate în custodia organelor de cercetare penală. S-a dispus distrugerea drogurilor confiscate cu păstrarea de contraprobe.
În plus, s-a dispus măsura confiscării speciale cu privire la grinderul ridicat cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare de la inculpatul G. A., şi pe care s-a constatat, prin analiza din data de 20 octombrie 2020 al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Constanţa evidenţierea unor urme de Tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată din planta Cannabis, aflat în custodia organelor de cercetare penală.
Arestaţi pentru trafic de droguri
De la traficul de cannabis şi ecstasy, doi brăileni au ajuns în spatele gratiilor. Aceştia au fost reţinuţi în urma percheziţiilor DIICOT din octombrie 2020, au fost duşi în faţa instaţei şi s-a dispus măsura arestului preventiv pentru o lună de zile. Poliţiştii şi procurorii au efectuat percheziţii la imobilele a şase brăileni bănuiţi de trafic de droguri.„Admite propunerea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Brăila. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor L. S. şi G. A., pe o durată de 30 de zile” a fost soluţia pronunţată de Tribunalul Brăila la data de 21 octombrie 2020 şi postată pe site-ul instanţei. Cei doi au fost trimişi ulterior în arest la domiciliu.
Reamintim că, la data de 20 octombrie 2020, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – B.T. Brăila, au efectuat şase percheziţii la imobilele unor brăileni bănuiţi de trafic de droguri de risc şi mare risc. În urma percheziţiilor efectuate în Brăila, au fost ridicate 500 de grame de cannabis, 180 de comprimate de ecstasy, 2.300 de euro, 12.370 de lei, 9 telefoane mobile şi un grinder.
Din investigaţii a reieşit că doi bărbaţi, cu vârste de 23 şi 37 de ani, din Brăila, ar fi efectuat tranzacţii de droguri de risc şi mare risc, beneficiarii fiind consumatori din municipiu.
În cauză s-a dispus trimiterea în judecată a patru inculpaţi, G.A., L.S., T.N., M.E., dosarul care are ca obiect “traficul de droguri”, fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, în ianuarie 2021, după cum se arată pe site-ul instanţei.
Judecata a fost de durată, iar acum tot se mai aşteaptă sentinţa finală la Curtea de Apel Galaţi.