Sub acest generic, "Tradiţii ale Marinei Militare la Brăila" s-a vernisat ieri, la Muzeul Brăilei, expoziţia care cuprinde piese ale Serviciului Fluvial Brăila.
Expoziţia a fost organizată pentru a marca ziua de 15 august, Ziua Marinei, prilej cu care directorul Muzeului Brăilei, prof. univ. dr. Ionel Cândea, a subliniat în discursul său rolul jucat de Marina Militară la Dunărea de Jos. Sunt prezentate cu această ocazie puşti vechi, stilete, săbii, corăbii în miniatură, iar în mijlocul spaţiului expoziţional tronează o ancoră veche. Contraamiralul Petre Ciurumele, reprezentantul filialei Brăila a Ligii Navale din România, a vorbit despre proiectele de viitor ale filialei, între care ar putea fi amintite: permanentizarea unor concursuri cu tematică marinărească şi dunăreană în rândul copiilor membrilor Ligii Navale Române, filiala Brăila, implicarea în redactarea revistei "Marea Noastră", denumirea unei şcoli cu nume de erou marinar într-o localitate pe malul Dunării, acordarea de burse pentru elevii buni, cu posibilităţi materiale reduse. La final, a spus câteva cuvinte şi comandorul Cornel Rogozanu, comandantul Serviciului Fluvial, şi a invitat brăilenii să viziteze portul, cu ocazia "Porţilor deschise ale Portului Brăila".
Expoziţia va fi deschisă până în luna octombrie.