Tractorist fără permis, băut şi sub influenţa unor substanţe psihoactive, la Dudeşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tractorist fără permis, băut şi sub influenţa unor substanţe psihoactive, la Dudeşti

La data de 19 octombrie a.c., la ora 15:50, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au observat pe raza comunei Dudești, în fața unui imobil două remorci agricole, fără plăcuțe de înmatriculare, iar în fața acestora un tractor la volanul căruia se afla un tânăr de 29 de ani, din localitatea Dudești. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, motiv pentru care a fost condus la sediul poliției pentru audieri.

La sediul poliției s-a prezentat un alt tânăr de 29 de ani, care a precizat că atât remorcile cât și tractorul care îi aparțin, le-ar fi încredințat tânărului depistat la volan, cunoscând că nu deține permis de conducere.Acesta a fost oprit în trafic la scurt timp de către polițiști, la volanul tractorului. „Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat,  iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolului”, au spus poliţiştii.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a altor substanțe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro