Tractorist băut | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tractorist băut

În ziua de 29 februarie, poliţişti de la Secţia 1 de Poliţie Rurală şi Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Brăila au acţionat pentru prevenirea încălcării normelor rutiere, privind trecerea la nivel cu calea ferată, în zona Haltei CFR Vădeni. A fost depistat în trafic, pe Drumul Comunal 10, în comuna Vădeni, Costel T. (48 de ani), din localitatea Lacu- Sărat. El conducea tractorul neînmatriculat sau înregistrat şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

"Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,22 mg/ l alcool pur în aerul pur expirat, fiind condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În cauză s-a întocmit dosar penal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro