Tot mai multe firme noi la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tot mai multe firme noi la Brăila

• numărul înmatriculărilor de întreprinderi, în primele 6 luni, a crescut la 887 firme, faţă de 727 - anul trecut • în oglindă, radierile au scăzut în perioada analizată: 514 cazuri în 2017 faţă de 831, anul trecut 

 

A crescut numărul de societăţi înfiinţate, la Brăila, în primul semestru al anului în curs, comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2016. O statistică a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului arată că în cazul judeţului nostru, în perioada analizată, au fost înregistrate 887 de companii noi, faţă de 727, în primul semestru al anului trecut. Dinamica indică astfel o creştere cu circa 22%, explicabilă, de altfel, prin faptul că, în acest an, a fost lansat programul guvernamental Start-Up Nation care şi-a propus acordarea de finanţare nerambursabilă firmelor nou înfiinţate, adică celor înmatriculate începând din ianuarie 2017. De altfel, de la începutul acestui an, numărul de societăţi de tip SRL-D (debutant) din Brăila a crescut cu aproape 40 de noi întreprinderi, ajungând la finalul primului semestru la un total de 363 de firme, din care 9 înfiinţate numai în luna iunie.

Preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu susţine că numărul crescut de înregistrări în luna iunie este strâns legat de programul Start up Nation. “Atunci când am iniţiat «Start-up nation», unul dintre principalele obiective a fost acela de a creşte numărul de firme nou înfiinţate. Rezultatele din luna iunie arată o creştere fără precedent a acestora, ceea ce confirmă apetitul antreprenorial al ţării noastre. România are nevoie şi de alte programe de acest gen pentru a dezvolta ecosistemul antreprenorial naţional”, consideră Florin Jianu.

Dacă ne raportăm la radierile înregistrate în perioada analizată, judeţul nostru a cunoscut o scădere a numărului de astfel de cazuri, de la 831 în primul semestru al anului trecut la 514 radieri (dinamică minus 38,15%) în prezent.

Revenind la situaţia cu înmatriculările per total judeţ, procentul de creştere cu 22% faţă de anul trecut ne poziţionează pe locul 30 la nivel naţional, cu precizarea că media pe ţară este de 31,23%. Pe primele locuri sunt judeţele Bistriţa-Năsăud (creştere de 67,8%), Botoşani (65,29%) şi Cluj (62,71%), în timp ce la coada clasamentului sunt judeţele Tulcea (14,25%), Teleorman (11,26%) şi Giurgiu (6,36%). Dacă ne raportăm la regiunea de dezvoltare din care facem parte, ne poziţionăm pe locul III după Constanţa cu o creştere de 30,74% şi Vreancea - 25,77%, după noi urmând Buzăul - 17,96%, Galaţiul - 15,51% şi Tulcea - 14,25%.

Discutând strict ca număr de companii nou înfiinţate clasamentul naţional se schimbă, locul I revenind Bucureştiului - 11.472 înmatriculări, urmat de Cluj - 5.145, Timiş - 3.588, Bihor - 3.291, Ilfov - 3.169 şi Constanţa - 2.786 înmatriculări.

Conform datelor publicate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în primele 6 lunile ale acestui an au fost înfiinţate 79.251 de noi firme, cu 31,23% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (60.389).

Doar în luna iunie, la ONRC s-au înregistrat 15.877 companii, cele mai mari valori fiind în cazul SRL-urilor cu 12.809, PFA-urilor cu 1.847 şi II-urilor cu 972.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro