Topul celor mai importante companii din economia românească | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Topul celor mai importante companii din economia românească

Arctic, OMV Petrom Marketing, BAT România, Philip Morris Trading şi Coficab au fost cele mai importante şi performante companii din România în 2012, într-un clasament care cuprinde 300 de societăţi al căror scoring efectuat Ernst&Young a luat în calcul atât indicatorii financiari, cât şi non-financiari.
Scoringul utilizat în analiză ţine cont de cei mai relevanţi indicatori financiari, cum ar fi nivelul vânzărilor, creşterea EBITDA şi alţi indicatori financiari calculaţi pe baza contului de profit şi pierdere şi a bilanţului contabil, dar şi indicatori non-financiari. Printre cele mai importante aspecte non-financiare luate în considerare au fost: numărul de angajaţi, tipul companiilor (listate sau nelistate, companii mari sau întreprinderi mici şi mijlocii), eforturile de responsabilitate corporativă şi dezvoltarea unui brand local, potrivit unui comunicat al E&Y România, preluat de Mediafax.
Cele cinci companii menţionate au obţinut cele mai mari scoringuri, de 4.050 şi 3.963.
Top 300 cele mai importante şi performante companii este împărţit în trei categorii: cele cu afaceri anuale de peste 2,5 miliarde lei, cele cu afaceri între 1 şi 2,5 miliarde lei şi cele cu afaceri sub un miliard lei.
Prima categorie cuprinde 25 de companii, care sunt în ordine: OMV Petrom Marketing, BAT, Electrica Furnizare, OMV Petrom Gas, Romgaz, MOL Romania Petroleum, Orange Romania, Vodafone Romania, OMV Petrom, Mediplus Exim, Automobile Dacia, Kaufland România, Selgros Cash&Carry, Carrefour România, Arcelor Mittal, Transelectrica, Real, Interagro, E.ON Energie, GDF Suez, Petrotel-Lukoil, Rompetrol Rafinare, Rompetrol Downstream, Lukoil România şi Renault Industrie Roumanie.
La a doua categorie, cu afaceri între 1 miliard de lei şi 2,5 miliarde lei, sunt 72 de companii. Cele mai performante şi importante zece sunt Arctic, Philip Morris, Coficab, Delphi Packard, Heineken, Dedeman, Renault Commercial Roumanie, Distrigaz Sud Reţele, Samsung Electronics România şi Enel Energie Muntenia. Printre socităţile din acest top se mai regăsesc nume precum Mega Image, Auchan. Coca-Cola HBC România, Farmexpert, RCS&RDS, Ford, Ursus Breweries, CFR Călători, Loteria Română şi CNADNR.
Următorul eşalon, de 203 companii, cu afaceri sub 1 miliard lei, este condus de Henkel România, aceasta fiind urmată de Eaton Electro Producţie, Yazaki România, Porsche Intee Auto România, Metka Brazi, Hella România, Contitech, Wiee România, Kraft Foods şi TRW Automotive Safety Systems. În top se mai regasesc nume precum Interbrands, Apa Nova, Nestle, Unilever, Help Net, Quadrant Amroq Beverages, Compania Naţională a Huilei şi Kronospan.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro