Mergi la conţinutul principal

Topul absenţilor din Parlament: Marko Bela, Ponta, Crin Antonescu şi Voiculescu

Potrivit Institutului de Politici Publice, în sesiunea septembrie-decembrie 2010, preşedintele PSD, Victor Ponta, care este deputat, a fost prezent la doar 0,9% din cele 235 voturi finale date la Camera Deputaţilor, mai exact a participat la două voturi. Liderul PSD a fost "întrecut" la capitolul absenţe de alţi patru social-democraţi, care nu au participat la niciun vot final: Viorel Hrebenciuc, Claudiu Manda, Adrian Mocanu şi Cristian Rizea.

La polul opus, 18 deputaţi au înregistrat 100% prezenţă la voturile finale date în această sesiune. Dintre aceştia, 15 sunt de la PDL, doi de la UDMR, iar unul de la minorităţi. Record de prezenţă s-a înregistrat şi în rândul deputaţilor - miniştri, primul în acest sens fiind ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, care a participat la 97% din voturile finale. O prezenţă de peste 70% au înregistrat şi ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, cel al Muncii, Ioan Botiş, al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.
La Senat, liderul UDMR Marko Bela este primul din clasamentul absenţilor, nefiind prezent la niciunul din cele 217 voturi finale şi fiind urmat de liderul liberal Crin Antonescu, prezent la 3 voturi, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, cu 12 voturi, şi Dan Voiculescu, cu 16 voturi.
Conform studiului IPP, cei mai activi senatori au fost Constantin Borza şi Gheorghe David, ambii democrat- liberali, aceştia înregistrând 100% prezenţă la voturile finale din sesiunea trecută.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro