Intr-un interviu in exclusivitate, liderul de la Londra a argumentat ca lupta impotriva incalzirii globale nu necesita "sacrificii irationale". Blair a respins ideea de a da un exemplu personal prin renuntarea la vacantele in zone indepartate, insistind ca solutia la protectia mediului este stiinta.
"Cred ca trebuie sa fim interesati de eficientizarea transportului aerian din punct de vedere energetic, de dezvoltarea unor noi combustibili care sa consume mai putina energie si sa emita mai putin", a spus Blair.
Liderul laburist a atras atentia ca nu trebuie stabilite "obiective nerealiste". "Este ca si cum le-ai cere oamenilor sa nu mai circule cu masini", a explicat el.
Ca reactie, Emily Armistead, reprezentantul organizatiei ecologiste Greenpeace, a declarat: "Tony Blair spera ca cineva va inventa avioane care sa nu polueze mediul. Este ca si cum ai cauta tigari care sa nu provoace cancerul".