Alegerile nu s-au încheiat, deoarece s-a înregistrat o egalitate între candidaţii Gil Cates şi Edward Zwick, care aspiră la funcţia de guvernator la secţiunea Regie. Această egalitate impune un al doilea tur de scrutin şi reprezintă o premieră. Astfel, buletinele de vot vor fi expediate membrilor din secţiunea regizorilor, care va trebui să le returneze până pe 29 iulie.
Printre cei aleşi pentru prima dată în Comitetul de guvernatori se numără James D. Bissell (Regie artistică), Lynne Littman (Documentar), Robert G. Friedman (Relaţii Publice) şi Bill Kroyer (Scurtmetraj şi Film de animaţie), care l-a înlocuit pe Michael Apted, ce a demisionat din cauza unor obligaţii profesionale.
Cei nouă membri permanenţi sunt Caleb Deschanel (Regie), Rob Epstein (Documentar), Tom Sherak (Producători executivi), Mark Goldblatt (Editori de film), Bruce Broughton (Muzică), Mark Johnson (Producători), Kevin O'Connell (Sunet), Bill Taylor (Efecte vizuale) şi James L. Brooks (Scenariu).
Actorul şi producătorul american Tom Hanks, recompensat cu premiul Oscar pentru rolurile din filmele "Forrest Gump" (1994) şi "Philadelphia" (1995), a revenit pe marile ecrane în mai, în filmul "Îngeri & Demoni", o peliculă inspirată, ca şi "Codul lui Da Vinci", dintr-un roman al scriitorului american Dan Brown.
Fondată în 1927, de 36 dintre cei mai influenţi oameni din industria filmului la acea epocă, Academia de film americană este o organizaţie care numără peste 6.000 de membri. Dedicată dezvoltării cinematografiei, Academia este coordonată de un consiliu de guvernatori, care include reprezentanţi ai fiecărei branşe din industrie.