De luni, 27 aprilie, încep înscrierile pentru posturile de inspectori şcolari. Dosarele se pot depune la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) până pe 4 mai, concursul urmând să se susţină în perioada 20 mai - 5 iunie. Programarea candidaţilor se va realiza după data de 4 mai şi va fi afişată atât la sediul IŞJ, unde se va desfăşura şi concursul, şi pe site-ul instituţiei.
Examenul va consta într-o probă scrisă, test-grilă, cu subiecte din management şcolar şi legislaţie din domeniul educaţiei, în susţinerea unei inspecţii speciale la clasă, proba practică - realizarea unei asistenţe la o oră, analizarea lecţiei şi întocmirea raportului scris, susţinerea ofertei manageriale într-un interviu şi analizarea CV-ului în plenul comisiei de concurs. Punctajul maxim care poate fi obţinut este de 50 de puncte, iar punctajul minim pentru a promova concursul este de 35 de puncte. Va reuşi candidatul cu cel mai mare punctaj. La punctaj egal se vor compara, în ordine, rezultatele obţinute la probele: inspecţia specială la clasă, curriculum vitae, interviu, proba practică, proba scrisă în profilul postului. Dacã un candidat a obţinut la una din probe, luate în ordinea prezentată anterior, un punctaj mai mare, acel candidat este declarat reuşit. Numirea candidaţilor reuşiţi se face de către inspectorul şcolar general pentru o perioadă de patru ani. Din comisia de examen vor face parte: inspectorul şcolar general prof. dr. Carmen Pîrlog, un cadru didactic universitar şi un reprezentant al Ministerului Educaţiei.
La concurs sunt scoase următoarele poziţii: un post şi jumătate pentru Managementul resurselor umane; câte un post pentru: Management instituţional, Dezvoltarea resursei umane, Educaţie permanentă şi activităţi extraşcolare, Proiecte educaţionale, Reţea şcolară, Limba şi literatura română, Matematică, Limbi moderne, Învăţământ profesional şi tehnic, Educaţie timpurie şi alternative educaţionale şi Învăţământ primar; şi câte jumătate de post pentru: Învăţământ particular, Informatică, Geografie, Istorie şi ştiinţe socio-umane, Învăţământ special, Minorităţi, Biologie, Chimie şi fizică, Arte, Educaţie fizică şi sport, Religie.
La concurs se pot înscrie cadrele didactice care îndeplinesc următoarele condiţii: au absolvit o instituţie de învăţământ superior de lungă durată, sau licenţă şi master, sunt titulare în învăţământul preuniversitar, au gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor cu vechime efectivă la catedră de minim 7 ani, au obţinut calificativul anual "foarte bine" în ultimii cinci ani şi nu au fost sancţionaţi disciplinar până la înscrierea în concurs, nu au fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni sau nu au fost lipsiţi de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, sunt apţi din punct de vedere medical, sunt membri ai Corpului naţional de experţi în management educaţional.