Încet-încet, încep să răsară băieţii care au stat ascunşi vreme de patru ani, din 2008 încoace, şi care vor să prindă un loc la masă după alegerile din 2012. Printre aceştia l-am zărit şi pe Mihai Dănuţ. Omul nu candidează pentru prima oară, ceea ce înseamnă că ştie cum e să pierzi alegerile, să vezi că ai reuşit, dar fără loc. Despre Mihai Dănuţ nu am nicio părere, ceea ce înseamnă că e destul de grav pentru dumnealui. Şi zic asta pentru că dacă nu am reuşit să îmi formez o părere (bună sau proastă) despre Mihai Dănuţ, deşi omu' a fost consilier local municipal la viaţa lui, înseamnă că el a fost degeaba/şters/nesemnificativ. Vă daţi seama, în 4 ani de zile Mihai Dănuţ nici să mă enerveze nu a reuşit, atât de absent a fost din viaţa publică. Păi şi acum, după ce a făcut degeaba pluta în CLM, vreme de 4 ani, acelaşi Mihai Dănuţ vine să mă îmbârlige să îl votez pentru postul de primar al Brăilei? Şi din partea cui? Din partea partidului lui Dan Diaconescu?
Ca cofetar, ca să zic aşa, probabil că Mihai Dănuţ este un om de ispravă. Face blaturi bune (logic!), torturi gustoase şi eclere acceptabile. Să fie sănătos, dacă asta ştie să facă, atunci să facă prăjituri pe mai departe. Dar nu înţeleg cine anume i-a băgat în cap lui Mihai Dănuţ că ar avea priză la electorat, că ar fi omul providenţial pe care Brăila şi brăilenii îl aşteaptă încă dinainte să se nască regretatul (de unii, nu de toţi!) Tataia.
Aş avea destule argumente care să justifice refuzul meu de a vota cu Mihai Dănuţ. Dar nu este cazul acum, căci nu a început campania electorală. Deocamdată am să spun doar că, din punctul meu de vedere, Mihai Dănuţ are un nume care nu îl avantajează absolut deloc, care este complet nevotabil. Ştiu că ar trebui să fie votat omul pentru ceea ce reprezintă el, nu numele acestuia, dar ia mai lăsaţi-mă în pace cu prostiile voastre, căci suntem subiectivi cu toţii, în sensul că ţinem cont de orice amănunt atunci când e să cernem candidaţii între ei. Măcar eu am puterea să recunosc că nu dau doi bani pe viitoarea platformă electorală a candidatului Mihai Dănuţ şi pe promisiunile lui. Poate că Mihai Dănuţ o fi un candidat de bun simţ, serios, care chiar vrea să facă ceva pentru Brăila, nu doar să fure pentru el şi familionul lui, să îşi mai facă 14 lanţuri de cofetării prin ţară. Da, bre, dar oricât de bine intenţionat ar fi fostul membru PRM (actualmente PPDD), nu pot să pun ştampila pe unul care se numeşte Dănuţ. Cum adică Dănuţ?! Ce, ne aflăm cumva la grădiniţă şi ni se prezintă copiii de la grupa mică sau ce?!