Două aparate au decolat de la Jagel, nordul Germaniei, iar alte două şi-au luat zborul de la baza aeriană Buechel, din vestul ţării. Primele două avioane de recunoaştere Tornado au ajuns la Incirlik pe 8 decembrie. Luni, 111 membri ai forţelor aeriene germane - piloţi, tehnicieni, personal la sol şi specialişti în recunoaştere - au plecat de la Hamburg spre baza din Turia pentru a-şi începe misiunea în Siria. Sosirea lor a crescut la 194 numărul membrilor misiunii germane împotriva Statului Islamic. Bundestagul (camera inferioară a parlamentului Germaniei) a autorizat, pe 8 decembrie, desfăşurarea de avioane de recunoaştere Tornado şi a altor echipamente militare împotriva SI, precum şi trimiterea a până la 1.200 de militari care să contribuie la operaţiunile internaţionale împotriva SI în Siria şi Irak.
Angajamentul militar, care nu implică operaţiuni de bombardament, reprezintă cea mai mare misiune a armatei germane în străinătate în perioada postbelică. Intervenţia prevede desfăşurarea a şase avioane de recunoaştere Tornado, a unui avion de realimentare şi a unei fregate cu misiune de protejare a portavionului francez Charles de Gaulle.