• potrivit primarului Marian Dragomir, în prezent, se acţionează pentru toaletarea spaţiilor verzi în cartierul Hipodrom • în paralel, au început şi plantările de arbori care vor avea loc, treptat, în toate cartierele din oraş • de asemenea, angajaţii Seroplant vor planta şi garduri vii în cazul asociaţiilor de proprietari care au solicitat acest lucru, a mai specificat edilul-şef
Primarul Marian Dragomir s-a arătat încântat de începerea plantărilor de arbori la nivelul municipiului, odată cu toaletările clasice de primăvară. Potrivit acestuia, angajaţii Seroplant au acţionat deja în cartierul Obor, iar în prezent îngrijesc spaţiile verzi din Hipodrom. Chiar şi aşa, edilul-şef a ţinut să puncteze că pentru următoarele două săptămâni toaletările din cartierul Hipodrom vor fi sistate, astfel încât efortul pentru plantările de arbori să se intensifice considerabil.
“De la începutul primăverii, s-a intrat cu toaletarea pomilor şi a spaţiilor verzi din cartierul Obor. Acum suntem în cartierul Hipodrom. A început, de luni, şi plantarea pomilor. Săptămâna aceasta se plantează în cartierul Buzăului, iar vineri vom invita brăilenii pentru a planta pomi în cartierul Viziru. Dorim să plantăm un număr cât mai mare de pomi în această primăvară”, a declarat Dragomir.
Ca o noutate, edilul-şef a subliniat că în acest an asociaţiile de proprietari care au solicitat plantări de garduri vii, vor beneficia de atenţia Primăriei. Potrivit lui Dragomir, astfel de cazuri sunt în toate cartierele din oraş.
Cât despre arborii ce urmează a fi plantaţi, primarul a subliniat că toate speciile au fost cultivate de Seroplant din fonduri proprii.
“Dar cel mai important lucru este că vrem să păstrăm o unicitate a speciilor pe străzi. Adică să nu mai avem pe o stradă şapte soiuri de pomi. Vrem să mergem pe o uniformizare”, a mai adăugat sursa citată, cu precizarea că aceasta va fi gândirea pentru plantările de pomi ce se vor face la nivelul întregului oraş.
Unde se taie plopi, se plantează alţi arbori
Întrebat în legătură cu planul său de a elimina încet-încet toţi plopii din municipiu, Marian Dragomir a afirmat că încearcă să se ţină de promisiuni. Astfel, potrivit acestuia, din toamnă până în prezent, s-au tăiat aproximativ 500 de plopi din oraş, dintr-un total de aproximativ 2.800. Chiar şi aşa, Dragomir a ţinut să sublinieze că regula de bază este ca acolo unde se taie plopii, să fie plantaţi imediat alţi pomi din altă specie.
“S-au tăiat foarte mulţi plopi pentru că fac puf. Urmează să continuăm în perioada următoare, dar prioritar pentru noi este plantarea pomilor şi toaletarea spaţiilor verzi. Dar cel mai important lucru este că acolo unde am tăiat plopi în primăvară şi în toamnă, acum vom planta pomi din alte specii care nu vor mai face puf”, a declarat Dragomir.
Trebuie subliniat că primarul a anunţat şi în trecut că speciile de arbori ce vor înlocui plopii sunt în general platani, mesteacăni şi stejari, acolo unde spaţiul va permite înrădăcinarea acestora.
“Am avut mai multe discuţii cu doamna director de la Seroplant, Ligia Drăgan, pentru că după plantarea pomilor este foarte important să îi şi udăm. Aşa că Seroplant îşi va nota poziţiile în care s-au montat pomii, astfel încât, pe parcursul verii, să îi ude. Totodată, rog frumos asociaţiile de proprietari să ne ajute şi să ude şi dânşii pomii din jurul blocurilor pentru că este foarte important pe timpul verii”, a mai completat edilul-şef.
Potrivit primarului, până vineri dimineaţă, spaţiile verzi din zona Buzăului ar trebui să fie toaletate în totalitate, iar apoi acţiunea se va muta în cartierul Viziru, iar mai apoi în Vidin şi restul oraşului.