Titularizări cu dedicaţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Titularizări cu dedicaţie

Aranjamente, brambureală, greşeli, aşa s-ar putea caracteriza titularizările efectuate "la minut" în sistemul de învăţământ brăilean. Nedreptatea a guvernat aceste mişcări, în primul rând din cauza ambiguităţii din actul normativ ce a stabilit cum se fac numirile definitive pe post. Titularizările făcute la limita legii sau, uneori, chiar peste lege au fost decise, chipurile, de directori dispuşi să rişte. Ei ar fi interpretat instrucţiunile cum le-a venit bine şi nimeni nu poate să-i acuze de nimic, asta-i poziţia inspectoratului. Cu această "reţetă", din aproximativ 200 de suplinitori, numai 37 au reuşit performanţa de a se titulariza, concomitent cu "performanţa" că TOATE aceste numiri definitive sunt suspecte. Astfel, în toamnă, cele 37 de posturi erau viabile doar un an, iar acum, ca prin minune, au devenit valabile patru ani, aşa cum scrie la lege. Mai mult, s-au aprobat ILEGAL titularizări pe posturi rezervate altor cadre didactice, pe posturi repartizate pe uşa din dos sau pe posturi incomplete. Mai trebuie precizat că suplinitorii aveau dreptul să depună un dosar şi pentru alt post decât cel ocupat în prezent, dar cine-a ştiut ce catedre sunt disponibile şi viabile după noile evaluări ale şcolilor? A aflat doar cine trebuia, acesta-i răspunsul.

Teoretic, putea fi concurenţă pe posturi

00titul1 Inspectorul general Viorel Botea spune că titularizările incorecte vor fi anulate Această nebunie a titularizării suplinitorilor a început odată cu aplicarea noii Legi a Educaţiei. În lege, la art. 253, se prevede: "Cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursul naţional unic de titularizare în ultimii trei ani, anteriori intrării în vigoare a prezentei legi, care au obţinut cel puţin nota şapte şi au ocupat un post, devin titularii şcolii respective dacă se certifică viabilitatea postului, iar Consiliul de Administraţie al şcolii respective este de acord". Pentru aplicarea acestui articol au fost emise şi trimise de către minister în teritoriu, pe 17 februarie, instrucţiuni de aplicare. Acestea impuneau condiţii suplimentare: postul să fie format din ore la o singură şcoală sau cel mult două, nota şapte să fi fost obţinută la concursurile de titularizare din iulie 2010, iulie 2009 sau iunie-iulie 2008, iar posturile să fi fost repartizate în şedinţă publică organizată până la data începerii anului şcolar, adică să fi fost declarate vacante la finalul anului şcolar anterior. De asemenea, se mai menţionează că postul trebuie să fie complet, să nu fie rezervat şi să aibă o viabilitate de patru ani. Din cele menţionate până acum se înţelege că fiecare suplinitor putea cere titularizarea pe postul pe care îl ocupa. Situaţia se complică însă odată cu apariţia alin (3) al instrucţiunilor care precizează că în situaţia în care un post didactic este solicitat de mai multe cadre didactice, care îndeplinesc cumulativ condiţiile amintite, prioritate va avea cel cu nota cea mai mare obţinută la concursurile de titularizare din ultimii trei ani, iar în cazul în care egalitatea persistă, în instrucţiuni se dau alte criterii de departajare. Se înţelege, aşadar, de aici că nu era neapărată nevoie să aplici pentru postul pe care îl ocupai, ci şi pentru altul. Oare câţi suplinitori au ştiut acest lucru?

Instrucţiunile au fost emise pe 17 februarie, iar pe 25 februarie era data limită până la care se puteau depune dosarele, adică doar o săptămână. Dacă un suplinitor ar fi fost interesat să afle ce posturi erau acum viabile, nu avea cum. Nu s-au publicat nicăieri. Mai mult, popularizarea instrucţiunilor a fost lăsată la mâna directorilor, fără a fi afişate public nici la inspectorat, nici în mediul virtual. Ca urmare, de chichiţele titularizărilor au ştiut doar cei aleşi şi s-au titularizat cei favorizaţi. "Întâmplător", site-ul Titularizărilor din 2011 a fost lansat abia pe 30 martie, site unde apar frumos posturile neocupate complete cu viabilitate patru ani, posturi neocupate complete cu viabilitate sub patru ani şi posturile neocupate incomplete. Listele acestor posturi au fost actualizate ultima dată acum două zile.

"Catedra solicitată trebuie să fie vacantă patru ani în perspectivă. Eu aşa am interpretat instrucţiunile"

De-a dreptul dubioase sunt două situaţii în care s-au făcut titularizări pe posturi rezervate pentru alţi profesori, numiri validate de IŞJ.

Mariana Bogdan, specializare Mecanică, a fost titularizată la "Neniţescu" deşi ocupa postul rezervat directorului, iar Elena Morogan a fost şi ea titularizată ca profesor în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică, deşi a ocupat în toamnă un post rezervat pentru concediu pentru creşterea copilului. "Noi am înţeles că postul trebuie să fie viabil patru ani din toamnă şi că nu e neapărat vorba de postul ocupat acum. Nu spune nicăieri în instrucţiuni că postul solicitat trebuie să fie acelaşi cu cel ocupat pe moment. Catedra solicitată trebuie să fie vacantă patru ani în perspectivă. Eu aşa am interpretat instrucţiunile. La Inspectorat mi-au spus însă că este vorba de catedra ocupată, nu orice catedră, şi au anulat titularizarea. E păcat, pentru că în toamnă iese un coleg la pensie, eu mai am doar un an, ore vor fi", a declarat pentru "Obiectiv" prof. Mioara Gurău, directorul de la "Neniţescu". Dacă în prima situaţie menţionată s-au făcut sesizări şi titularizarea s-a anulat - sau cel puţin aşa au declarat inspectorul general Botea şi directorul "C. D. Neniţescu", Mioara Gurău - în cel de-al doilea caz nu s-a sesizat nimeni, iar titularizarea a rămas valabilă.

00titul2 Directorul Evelina Dumitraşcu: "Se va putea completa catedra cu opţionale, dar ea (profesoara - n.r.) trebuie să-şi asume acest risc" Şi Mirela Chiribuţă a fost norocoasă. Ea a ocupat la titularizare un post viabil un an pentru limba şi literatura română iar ulterior, în toamnă, a trecut pe un post viabil pentru că titularul respectiv s-a pensionat. Practic, postul pe care îl ocupa nu era obţinut în şedinţă publică, fapt neacceptat de instrucţiunile ministerului. Întrebat de reporterii "Obiectiv" de ce a acceptat această titularizare, directorul Ion Ştefănescu, de la Liceul Măxineni, ne-a declarat: "Mirela Chiribuţă este un cadru didactic bun, nu ştiu ce să vă zic".

O situaţie încurcată este şi la Alina Tudor. Catedra ei, de biologie, formată din ore la două şcoli, este viabilă doar doi ani, după aceea devenind incompletă. "Va avea opt ore la noi şi la anul, însă următorii doi ani va avea mai puţine ore, şase. În dosarul de titularizare am precizat că ne exprimăm acordul de principiu cu acordarea acestei calităţi, de titular, dar că pe viitor orele vor fi mai puţine. Se va putea completa catedra cu opţionale, dar ea trebuie să-şi asume acest risc. Noi îi apreciem activitatea, este un cadru didactic devotat, apropiat de copii şi de aceea am fost de acord cu titularizarea", a explicat prof. Evelina Dumitraşcu, directorul Şcolii "Mihai Eminescu".

Miza titularizărilor

Oricum, toate titularizările stau sub semnul întrebării pentru că la momentul repartizării posturile erau trecute ca viabile doar un an, cel mult doi. Despre această situaţie, prof. Silvia Petrescu, responsabil personal la IŞJ, a precizat că viabilitatea postului din toamnă nu a mai fost valabilă, că viabilitatea postului s-a reanalizat de către fiecare şcoală, care a decis apoi în funcţie de propriile planuri. De exemplu, educatoarea Daniela Văsii a ocupat în toamnă un post viabil doar un an, dar acum s-a titularizat. "A avut noroc pentru că la 1 noiembrie o colegă s-a pensionat. Postul ei viabil un an din toamnă a intrat la restrângere şi acum ocupă un post viabil patru ani", a explicat educatoarea Iuliana Tălpău, directorul Grădiniţei nr. 40. Inspectorul şcolar general Viorel Botea nu are nicio problemă cu faptul că s-au făcut titularizări pe posturi nesigure: dacă dispare postul, dispare şi titularizarea, iar de legalitatea acestor titularizări răspunde Consiliul de Administraţie al şcolii respective. Practic, dacă Consiliul de Administraţie este de acord cu titularizarea, Inspectoratul nu se poate opune, a ţinut să sublinieze inspectorul general Viorel Botea. Totuşi, nu este lipsit de importanţă faptul că există legături politice între inspectorat şi majoritatea directorilor de unităţi şcolare, că acelaşi servilism se practică şi faţă de administraţia publică locală, care poate da bani sau nu, pentru necesităţile unei şcoli, după cum, bineînţeles, există o piramidă de relaţii şi la nivelul conducerii instituţiilor de învăţământ. Cu alte cuvinte, nu pare deloc întâmplătoare lipsa de transparenţă şi maniera "personală" în care fiecare director şi-a ales titularii în această etapă.
De fapt, miza acestor titularizări este obţinerea unui post pe viaţă, aşa cum era şi până acum. Deşi noua Lege a Educaţiei prevede că titularizările se fac doar la nivelul unităţilor de învăţământ şi dacă postul dispare, omul îşi pierde titularizarea, în realitate lucrurile stau altfel, pentru că de la anul se formează consorţii şcolare. Acestea sunt grupuri de şcoli cu diferite niveluri de şcolarizare, astfel încât atunci când dispare un post într-o şcoală omul să nu piardă titularizarea, ci să devină titular la altă şcoală din acelaşi consorţiu. Ca urmare, dispariţia orelor nu va duce obligatoriu la pierderea postului. Aşa că cei care s-au descurcat să devină titulari vor sta liniştiţi mulţi ani de acum înainte, chiar dacă "şi-au asumat riscul" de a se titulariza pe o catedră incompletă pe viitor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro