Titi Sgîrcitu este liber | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Titi Sgîrcitu este liber

De ieri, Titi Sgîrcitu e din nou liber, judecătorii considerând că poate fi cercetat în libertate, în toate cele trei dosare penale de şantaj, în care este învinuit. Joi, când Sgârcitu avea la activ două dosare pentru şantaj, Tribunalul Brăila hotărâse înlocuirea arestului preventiv cu obligaţia de a nu părăsi localitatea dar, până să fie pus în libertate, Sgîrcitu s-a trezit încarcerat din nou, pe bază de ordonanţă, într-un al treilea dosar penal de şantaj. După încă 24 de ore petrecute după gratii, ieri, la ora 16.00, Titi Sgîrcitu a fost eliberat, pentru că judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă, formulată de procurori. Tot ieri, reprezentanţii acuzării au declarat recurs, o decizie urmând să fie luată în următoarele 48 de ore.

Titi Sgîrcitu este cercetat într-un prim dosar penal, fiind acuzat de şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi lovire. Fraţii Sgîrcitu împreună cu Ionuţ Agheboaie sunt acuzaţi că în ziua de 7 iunie, au provocat scandal public în apropierea agenţiei Viziru a Raiffeisen Bank. Totodată, Titi şi Ionel Sgîrcitu l-ar fi bătut şi şantajat pe Constantin Ciprian Geangu, de 29 de ani, care le-ar fi datorat bani la împrumuturi cu camată, totalizând 8.000 de euro. În cel de-al doilea dosar penal, Sgîrcitu este cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de şantaj, constând în aceea că, în perioada 2003-2008, ar fi constrâns-o prin ameninţări repetate cu acte de violenţă pe partea vătămată Aura U. să plătească un împrumut acordat cu camătă precum şi dobânzi împovărătoare, cauzându-i un prejudiciu de 80.000 de euro. De asemenea, în perioada 2003-2007, Sgîrcitu ar fi constrâns-o prin ameninţări repetate şi pe partea vătămată Gabriela R. să achite un împrumut, acordat tot cu camătă, la care s-au adaugat dobânzi usturătoare, prejudiciul cauzat fiind tot de 80.000 de euro. La începutul lunii iulie, Ionuţ Agheboaie a fost eliberat din arest, iar Ionel Sgîrcitu, ce fusese arestat în lipsă, a scăpat şi el de mandat, după ce a fost depistat şi reţinut de Interpol, întorcându-se bine-mersi în ţară. Mai ghinionist, Titi Sgîrcitu a făcut cunoştinţă cu Arestul IPJ de trei ori în mai puţin de 3 săptămâni, prima arestare având loc în seara de 22 iunie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro