"Cred că suntem nişte tramvaie care ne urmăm destinul"
- La fiecare reprezentaţie aruncaţi cu recuzita în public?
- Da, şi de fiecare dată recuperăm foarte puţin. De acum încolo ar trebui să le rearunce înapoi.
- Pe site-ul dvs. spuneţi că dacă ceva nu reuşeşte, atunci trebuie să ne spunem că aşa trebuia să fie, dar parcă e puţină ironie în ce spuneţi acolo. Credeţi în fatalitate?
- Nu este vorba de o cruntă fatalitate. Acolo e vorba de o fatalitate domestică, o fatalitate acceptabilă. Cred în tot felul de fatalităţi. Cred că suntem nişte tramvaie care ne urmăm destinul. Aşa încât cred în fatalitate, aşa cum cred şi în Dumnezeu, şi în faptul că oamenii sunt în trecerea aceasta cu o treabă pe pământ. Fiecare cu treaba lui şi ar fi bine să şi-o facă.
- Treaba dvs. care ar fi?
- Păi, s-ar putea să fie chiar asta, pe care o tot fac de 40 de ani.
- Adică să jucaţi?
- Cred că mai curând rolul meu ar fi să iau legătura cu oamenii într-un fel. Nu am o elocinţă foarte bună şi atunci fac acest lucru prin intermediul pieselor în care joc, prin filmele mele, prin legătura care se poate crea cu ajutorul desenului şi prin eresurile pe care le-am mai săvârşit din când în când.
- De ce aţi spus, într-un alt interviu, că aţi eşuat în caricatură?
- Pentru că am debutat prin a face acuarelă, care este o disciplină extrem de grea a artelor plastice şi îmi pare rău că mi-am pierdut timpul cu alte treburi şi nu am avut răgazul să-mi fac acuarela mea cea de toate zilele. Apoi m-am apucat de uleiuri, care cer şi mai multă răbdare, şi mai mult timp, apoi am ajuns la grafică, în special la grafică satirică. Ăsta este un lucru pe care pot să-l fac între timp. În sensul ăsta am spus că am eşuat în caricatură. Este o eşuare plăcută.
- În cele trei interviuri pe care le-am citit cu dvs. am regăsit o aceeaşi întrebare: "cum v-aţi apucat de teatru?". Cred că şi altele se repetă. Nu vă plictisiţi să răspundeţi la aceleaşi întrebări?
- Este evident că dacă dai două interviuri pe zi, se repetă întrebările la un moment dat. Mă chinui de multe ori să nu răspund la fel. Mă chinui de multe ori să mai şi mint, dar nu reuşesc. Asta este! Dacă sunt un fan al unui pământean, sunt al lui Gabriel Garcia Marquez. El, care a scris o literatură fantastică, care a descoperit un limbaj literar care a devenit celebru, a fost întrebat de fiecare dată în interviuri cum s-a născut povestea Veacului de singurătate sau diferitele poveşti din Veacul de singurătate. Şi el de fiecare dată spunea altceva. Că i-a spus-o mama, un vecin, un copil şi perpetua această minciună în interviurile pe care le dădea. Mi s-a părut un exerciţiu bun de imaginaţie.
"Este cumplit de greu să te apropii de un rol"
- Ce înseamnă arta pentru dvs?
- S-au scris sute de cărţi pe tema asta. Faptul că sunt în zonă şi arta mă suportă şi-mi găsesc rostul pe aicea, înseamnă ceva. Nu-mi dau seama ce înseamnă arta. Redescopăr acum un mare gânditor al acestui pământ, Nicolae Steinhardt, şi în gândurile pe care le-a născut într-un spaţiu concentraţionar vorbeşte despre artă şi cultură, despre relaţia dintre cultură şi civilizaţie. El spunea că lucrurile acestea sunt o taină. Şi dacă vin de undeva, vin dinspre Dumnezeu. Ruşii au o mare sfinţenie pentru actul artistic, o mare sensibilitate, sunt mai aproape de Dumnezeu decât de pământ şi de aceea au consecvent o artă mare şi o şi respectă.
- Cum vă construiţi rolurile?
- Deschideţi nişte paranteze mult prea vaste. Orice cuvânt ar trebui să vulgarizeze travaliul unui actor în raport cu personajul şi cu rolul, şi nu vreau să fac lucrul acesta. Este un lucru cumplit de greu, cumplit de greu. Este cumplit de greu să te apropii de un rol, fie el de dramă sau de comedie. Şi relaţia cu personajul, consecinţele ulterioare sunt ciudate, bizare, antrenează omul care se încumetă să facă aşa ceva. Apar diferite poveşti cu propriile lui simţiri, cu propriul lui anturaj, aşa încât nu pot să vorbesc acum despre aşa ceva.
- Sunteţi un adept al contracului pe perioadă determinată. Chiar credeţi că aşa ar creşte calitativ teatrul românesc?
- Bineînţeles. În momentul în care vrei să faci distribuţia unui spectacol, în loc să alegi din 20 de vieţaşi pe care-i înregimentează un teatru, ai avea posibilitatea să alegi din 40.000. Numai la atât să vă gândiţi! Teatrul de repertoriu are în magaziile lui mii de decoruri care se tot păstrează şi se prăfuiesc. Nu sunt atât de împotriva teatrului de repertoriu, dar vreau să existe numai la teatrele mari, teatrele naţionale, aşa ca Teatrul Naţional din Bucureşti. Este imposibil ca fiind atâtea şcoli de teatru să nu creezi tinerilor posibilitatea de a intra în teatre. Avem o lege teatrală extrem de nocivă şi anacronică. Noi am împrumutat sistemul acesta de la ruşi, iar ei au renunţat la el de mult. Dovada renunţării şi a raportului cu calitatea: ruşii nu mai iau 10 euro pe un bilet, la Teatrul Balşoi iau 180 de euro pe bilet.
- Da, dacă ai un nume mare poţi vinde biletele cu 180 de euro, dar dacă vine un tânăr necunoscut?
- Piaţa, disciplinarea, o face un director bun de teatru, cum este directoarea acestui teatru. Directorul teatrului poate să-şi dea seama care este tensiunea financiară a oraşului, ce bilet poate să pună şi care e calitatea spectacolului pe care poate să-l aducă. Dar trebuie să laşi puterea discreţionară directorului, să facă ce vrea cu banii, bugetari sau nu. Dacă nu se va lăsa această posibilitate, teatrele vor pierde foarte mult din calitate. De aceea şi spectacolele noastre mari sunt accidentale.
- Ce părere aveţi despre tinerii acori?
- Sunt invizibili şi este o consecinţă a întrebării dinainte. Dacă nu vor deschide porţile teatrelor, să lase posibilitatea tinerimii să arate că ştie ceva, că poate, tinerii rămân invizibili. La începutul lui '90 erau 2.000 de actori în toată ţara, iar acum sunt 40.000. Unde sunt? Sunt invizibili, dacă nimeni nu-i primeşte. Tinerii actori stau chelneri şi mor chelneri prin tot felul de pizzerii, tratorii şi invenţii culinare româneşti pentru că sunt invizibili. Trebuie să se întâmple ceva cu ei ca să poată fi vizionabili şi atunci vom avea şi tinere speranţe, şi vedete adevărate, şi nu petarde din astea pe care le vedem prin televiziuni.
