Tinerii înfipţi cu maşina furată într-o pubelă nu au voie să plece din municipiu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tinerii înfipţi cu maşina furată într-o pubelă nu au voie să plece din municipiu

Indivizii care au furat o maşină din cartier Viziru şi s-au plimbat cu ea până s-au ciocnit de o pubelă metalică, sunt cercetaţi sub control judiciar pentru mai multe infracţiuni. Ei nu au voie să plece din municipiu, în caz contrar riscând să ajungă la închisoare.
Potrivit poliţiştilor, miercuri, cei doi tineri, cu vârste de 17, respectiv 27 de ani, bănuiţi că, în noaptea de 29 spre 30 august, au furat autoturismul unui brăilean de 37 de ani, pe care l-au avariat şi l-au abandonat, au fost duşi în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Propunerea a fost de arestare preventivă, însă faţă de aceştia s-a dispus, prin ordonanţă, instituirea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 zile, cu obligaţia de a nu părăsi municipiul. În urma efectuării cercetărilor, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au stabilit că cei doi brăileni ar fi sustras, în aceeaşi noapte, bunuri din alte trei autoturisme, prejudiciul fiind recuperat 80%. Faţă de tinerii în cauză se efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat în scop de folosinţă, furt calificat şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Reamintim că, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 03.00, jandarmii au surprins în flagrant cele două persoane care, după ce au sustras un autoturism parcat în apropierea unui bloc din cartierul Viziru 1, l-au izbit de pubela de gunoi şi au sustras bunuri din interior. Hoţii au fost observaţi după ce au forţat uşile autoturismului marca "Renault Clio". La vederea jandarmilor,ei au încercat să scape şi au luat-o la fugă pe aleile dintre blocuri, dar au fost prinşi. Cei doi au fost daţi pe mâna lucrătorilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro