Ţipete, înjurături şi consum de băuturi alcoolice, pe Vadul Spitalului. După ce au petrecut la un majorat, nouă tineri s-au apucat să facă scandal în mijlocul străzii, în dimineaţa zilei de 15 august, deranjându-i pe brăilenii care locuiesc în zonă. Ei au fost, însă, liniştiţi de jandarmi, care le-au dat şi amenzi.
În jurul orei 06.00, dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila a fost sesizat cu privire la faptul că mai multe persoane tulbură liniştea publică, prin ţipete şi injurii.
Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat în zona indicată, pe Vadul Spitalului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă.
"Au fost identificate nouă persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 ani, printre care şi o fată, care consumau diferite băuturi alcoolice şi strigau. Aceştia au declarat faptul că au petrecut toată noaptea la un majorat şi acum intenţionau să ajungă la un alt local", ne-a precizat plt. Sorin Neftode din cadrul Compartimentului Relaţii Publice al Jandarmeriei Brăila. Pentru deranjarea ordinii publice, opt persoane au fost amendate cu câte 100 lei, fata primind un avertisment scris.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.