Tineri reţinuţi după ce le-au smuls lănţişoarele de la gât unor brăilence | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tineri reţinuţi după ce le-au smuls lănţişoarele de la gât unor brăilence

Doi tineri au căzut în plasa oamenilor legii după ce au băgat în sperieţi mai multe brăilence, smulgându-le lănţişoarele de aur de la gât. Tâlharii, care acţionau pe strada Roşiorilor şi B-dul Dorobanţilor, puneau ochii pe femeile care îşi afişau ostentativ bijuteriile şi apoi dădeau lovitura. În numai patru zile, tinerii au reuşit să jefuiască trei persoane, în plină zi, dar în final au ajuns după gratii.
Astfel, în ziua de 4 octombrie, în urma desfăşurării unor activităţi specifice, poliţişti din cadrul Compartimentului Violenţă al Biroului de Investigaţii Criminale i-au depistat şi condus la sediul Poliţiei Municipiului pe Cristian P. (22 de ani) şi Dan T. (16 ani), ambii din municipiu. Acestora li s-a probat că în zilele de 27 septembrie, la ora 13.05, şi 30 septembrie, la ora 13.00, au tâlhărit două brăilence, cărora le-au smuls de la gât lanţişoarele din aur, cu pandantiv, după care au fugit. De asemenea, judiciariştii au stabilit că suspecţii au mai dat o lovitură şi în ziua de 28 septembrie, la ora 13.20, când, prin acelaşi mod de operare, au sustras lanţul din aur, cu pandantiv, unei brăilence de 63 de ani. Tâlharii îşi urmăreau victimele care aveau bijuterii la vedere, apoi le atacau pe aleile dintre blocuri, după ce se asigurau că nu este nimeni prin preajmă. "Faţă de cei doi s-a luat măsura reţinerii pe ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ.

Pentru a preveni astfel de incidente, poliţiştii le recomandă brăilenilor să nu îşi expună obiectele de valoare, respectiv bijuterii sau telefoane mobile, întrucât acestea reprezintă o atracţie pentru hoţi. Dacă, totuşi, devin victime ale unui atac (furt ori tâlhărie), persoanele în cauză trebuie să anunţe imediat Poliţia. Victimele unor asemenea infracţiuni sunt sfătuite să reţină, pe cât este posibil, elemente de identificare a făptuitorilor, astfel încât să îi ajute pe poliţişti la identificarea şi prinderea acestora.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro