Tineri, «îngropaţi» de cannabis | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Încă o reţea de traficanţi trimisă în judecată

Tineri, «îngropaţi» de cannabis

• 11 tineri brăileni care făceau trafic cu droguri de risc au fost prinşi de procurorii DIICOT, printre aceştia şi o minoră • împărţiţi în grupuri şi grupuleţe, dar având unul sau doi prieteni “numitor comun”, aceştia cumpărau şi revindeau cannabis • pentru cei apropiaţi, doza era 50-60 lei, iar pentru cunoştinţele mai îndepărtate ori “prietenul prietenului”, preţul creştea la 70 lei • în faţa anchetatorilor, cei mai mulţi dintre inculpaţi şi-au recunoscut faptele • toţi erau şi consumatori, nu numai traficanţi • “lotul” a fost trimis în judecată, dosarul fiind acum pe masa judecătorilor Tribunalului Brăila, pentru soluţionare

 

În loc să-şi trăiască cei mai frumoşi ani din viaţă în libertate, 10 tineri brăileni cu vârste cuprinse între 18 şi 31 ani, dar şi o minoră de doar 16 ani, au probleme grave cu legea acum, după ce procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc. Cinci dintre ei se află în arest preventiv, alţi patru sub control judiciar, iar minora şi un tânăr de 23 de ani sunt cercetaţi în libertate. Aceste măsuri au fost luate la finele lunii martie 2018, când au avut loc descinderi la domiciliile lor. Cei mai mulţi nu au loc de muncă, iar ziua şi-o ocupau cu traficul de cannabis, aşa cum au stabilit anchetatorii. Inculpaţii cumpărau şi vindeau între ei, iar în unele cazuri îşi ofereau gratuit unii altora substanţa interzisă, doar de dragul de a consuma împreună. Minora a ajuns în Brăila, odată cu admiterea la liceu. A făcut greşeala de a-şi alege anturajul nepotrivit şi aşa a ajuns în cercul tinerilor trimişi astăzi în judecată de DIICOT. Procurorii au stabilit că ea nu a vândut nimănui droguri, dar cumpăra aproape de la tot “lotul” şi consuma cot la cot cu acesta.

Reţeaua a intrat în atenţia poliţiştilor din toamna anului 2017, după ce la ei a ajuns informaţia că un tânăr poreclit “Roman” distribuia diferite cantităţi de cannabis, contra sumei de 70 lei/doza, potenţialilor consumatori de pe raza municipiului Brăila. Aşa a început ancheta care a scos la iveală grupul de consumatori, vânzători, cumpărători. Iar preţul pentru prieteni era de 50-60 lei/doza, în timp ce pentru cunoscuţii mai îndepărtaţi, preţul creştea la 70 lei/doza. Şi nu de fiecare dată doza avea acelaşi gramaj de cannabis, unii trăgându-şi partea pentru consumul propriu, au mai aflat anchetatorii.

Astfel, în urma percheziţiilor din 28 martie 2018, procurorii DIICOT Brăila au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Nicuşor Ardeleanu, Geo Mitu, Dănuţ Georgian Mănăilă, Radu Georgian Chiriţă şi Andrei Lucian Ion, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, potrivit comunicatului de presă emis de direcţia antimafia, pe 29 martie 2018. Ulterior, au fost prezentaţi instanţei cu propunere de arest preventiv. Acum, dosarul a ajuns pe masa judecătorilor Tribunalului Brăila, spre soluţionare, dosar în care sunt inculpaţi: Nicuşor Ardeleanu (31 ani), Geo Mitu (22 ani), Dănuţ Georgian Mănăilă (22 ani), Radu Georgian Chiriţă (21 ani), Andrei Lucian Ion (22 ani) - toţi aceştia fiind arestaţi preventiv, Robert Christian Civga (22 ani), Ionuţ Georgian Ghiţă (21 ani), Viorel Păun (18 ani), Adrian Leonard Spirea (22 ani) - aflaţi sub control judiciar, Gabriel Leonard Frangulea (23 ani) şi minora V.G.B. (16 ani), aflaţi în stare de libertate.

 

Cum au intrat în vizorul procurorilor

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2017, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, inculpaţii au cumpărat, deţinut şi revândut unor consumatori din Brăila, diferite cantităţi de cannabis”, se arată în comunicatul de presă emis de DIICOT în 29 martie 2018, la o zi după ce procurorii au făcut 16 percheziţii domiciliare în municipiu şi au ridicat cantitatea de 207 grame de cannabis.

Dând timpul în urmă până în noiembrie 2017, aflăm că poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila l-au controlat corporal pe Robert Civga, găsind asupra lui 5 doze ce conţineau fragmente vegetale mărunţite de culoare verde şi cu miros specific, ce păreau a fi droguri. Aceiaşi agenţi l-au controlat corporal şi pe Andrei Ion, care-l însoţea pe Civga, şi au găsit asupra lui un grinder metalic (obiect folosit adesea la mărunţirea tutunului şi a altor ierburi interzise, potrivit site-urilor de specialitate - n.r.), dar şi o folie de hârtie pentru confecţionarea ţigărilor. Fragmentele vegetale luate de la Civga s-au dovedit a fi cannabis. Apoi, la urechile anchetatorilor a mai ajuns informaţia că un alt tânăr din Brăila ar vinde droguri contra sumei de 70 lei/doza. Toate acestea au fost puse cap la cap, iar pe 28 martie 2018, procurorii, poliţiştii şi jandarmii au dat buzna în casele suspecţilor. Toate informaţiile deţinute de anchetatori s-au confirmat în momentul în care au găsit în locuinţe fragmente vegetale, grindere metalice, pungi de plastic autosigilante, resturi de ţigarete şi altele, iar în urma prelucrării probelor a reieşit faptul că tinerii aveau acasă cannabis.

Luaţi la audieri, o parte dintre suspecţi a recunoscut traficul de droguri, alţii nu, dar au povestit că sunt consumatori. De aici, poveste încurcată: unii îşi vindeau între ei substanţa interzisă, ca mai apoi să-şi ofere gratis unul altuia acelaşi drog spre consum, ori cumpărau cu 50 lei/doza şi revindeau tot între ei cu 70 lei/doza, cu scopul de a scoate ceva profit. Practic, existau mai multe grupuri şi grupuleţe, dar toate aveau 1-2 persoane ca numitor comun.

Spre exemplu, Nicuşor Ardeleanu (31 ani) a recunoscut că făcea trafic de droguri, povestind că este consumator de substanţe interzise, de 8-9 ani. În cursul lunii martie, a cumpărat o cantitate de 80-90 grame de cannabis, contra sumei de 2.500 lei, de la o persoană din alt judeţ, marfă achiziţionată pentru consum propriu. Pentru că avea o datorie la Adrian Spirea, a plătit-o cu 20 de grame de cannabis, dar a oferit spre consum şi altor prieteni, fără a le cere bani.

Inculpatul Geo Mitu, un tânăr de 22 ani, nu a recunoscut traficul de droguri, însă le-a povestit anchetatorilor că este consumator de circa 5-6 ani şi a oferit şi altora spre consum, printre care şi Andrei Ion, fără să ceară bani în schimb.

Dănuţ Mănăilă are tot 22 ani, nu a recunoscut că ar face trafic de droguri, dar a susţinut că este consumator de câţiva ani. A consumat cannabis cu Robert Civga, oferit de acesta din urmă, dar nu a admis că ar fi vândut vreodată substanţe interzise. Radu Georgian Chiriţă (21 ani) nu a recunoscut comiterea infracţiunii de trafic de droguri, în schimb a susţinut că a consumat cannabis până în seara dinaintea percheziţiei, alături de Andrei Ion, Viorel Păun şi alţii. Nu a recunoscut faptele nici Gabriel Frangulea (23 ani), un alt inculpat în dosar, dar le-a spus procurorilor că el consumă droguri de vreo 10 ani, iar în prezent încearcă să renunţe la acest viciu periculos. A adăugat că a cumpărat o singură dată cannabis de la Civga, pentru suma de 50 lei/doza, apoi, ocazional s-a întâlnit cu acesta şi au consumat împreună.

Ceilalţi inculpaţi, Andrei Ion, Robert Civga, Ionuţ Ghiţă, Viorel Păun, Adrian Spirea şi minora V.G.B. au recunoscut că sunt consumatori şi că au făcut trafic de droguri.

 

Anturajul nepotrivit, îngroparea tinereţii

După finalizarea audierilor, procurorii au tras linie şi au ajuns la concluzia că, de fapt, toţi ar fi cumpărat şi revândut cannabis fie între ei, fie către terţe persoane. Andrei Ion ar fi cumpărat substanţa interzisă de la Robert Civga, începând cu luna septembrie 2017, şi ar fi oferit spre consum prietenilor săi, Radu Chiriţă, V.G.B., Dănuţ Mănăilă, Geo Mitu, dar şi lui Civga. Ion cumpăra doza cu 60 lei, îşi oprea o cantitate mică pentru sine, apoi revindea doza cu 70 lei. Anchetatorii au mai stabilit că acesta cumpăra substanţe interzise şi de la Mănăilă şi Chiriţă, plus alte persoane, deşi ulterior ar fi consumat împreună “marfa”.

Robert Civga a povestit că încearcă să se lase de droguri şi alte substanţe psihoactive. Cele cinci doze pe care poliţiştii de la Municipiu le-au găsit asupra lui în urma controlului corporal din noiembrie 2017, fuseseră cumpărate de la Dănuţ Mănăilă, contra sumei de 50 lei/doză. Civga intenţiona să le revândă pentru 70 lei/doza, aşa cum mai procedase şi în trecut. Tânărul se cunoştea şi cu Andrei Ion, pe care-l transporta adesea la diferiţi consumatori din Brăila, au mai aflat anchetatorii. Tot el a fost cel care i-a vândut lui Gabriel Frangulea cannabis în schimbul a 60 lei gramul.

Ionuţ Ghiţă se întâlnea adesea în apartamentul său din municipiu cu alţi prieteni, consumatori şi ei de droguri. Chiar înaintea percheziţiilor a avut loc un astfel de episod. Acesta cumpărase cannabis de la Adrian Spirea, care, la rându-i, achiziţionase “marfa” de la altcineva. S-a întâmplat de mai multe ori ca Ghiţă să meargă cu Spirea la “sursa” lui pentru a lua droguri, iar uneori erau însoţiţi şi de minora V.G.B., potrivit actelor întocmite de anchetatori.

Viorel Păun le-a povestit procurorilor că de aproximativ 2 ani este consumator de droguri, iar prin intermediul anturajului a ajuns să-i cunoască pe Radu Chiriţă, Andrei Ion, Ionuţ Ghiţă şi Adrian Spirea. A ajuns să cumpere “marfă” de la Chiriţă şi Ion, contra sumei de 70 lei/gramul, dar ar fi găsit mai ieftin şi în altă parte, unde i se făceau oarecare reduceri de preţ, de 10-20 lei, în funcţie de cantitatea achiziţionată. Dar nu s-a sfiit nici de la a revinde cannabis, au arătat procurorii.

Adrian Spirea şi-a asumat că făcea trafic de droguri şi că este consumator de circa 1 an. Îl cunoscuse de câteva luni pe Nicuşor Ardeleanu şi obişnuia să petreacă timp la el acasă, ajutându-l la diverse treburi, cum ar fi repararea unui autoturism. Aşa a aflat că Ardeleanu este şi el consumator. Când Spirea rămânea fără bani, Ardeleanu îi dădea gratis substanţa interzisă. Practic, aceasta era şi o recompensă pentru că-l ajuta să repare maşina. Atrăgând şi alţi prieteni consumatori, se întâlneau seara în apartamentul lui şi se drogau, iar printre acei amici se afla chiar şi minora B. Pe aceasta din urmă, o ajuta să-şi cumpere “marfa”.

Copila de 16 ani nu era consumatoare până să fie admisă la un liceu din municipiu. Odată mutată în Brăila, ea a ajuns în anturajul nepotrivit, unde cei mai mulţi amici se drogau. Printre aceştia se numărau şi Chiriţă, Ghiţă, Ion, Mitu şi Spirea. Tot de la ei a ajuns să cumpere cannabisul, mai puţin de la Mitu, oferindu-le în schimb sume cuprinse între 70 şi 100 pentru o doză.

Toate conversaţiile în ceea ce priveşte traficul de droguri se purtau pe Whatsapp ori Facebook, tinerii încercând să se ferească de poliţişti. Numai că, în ciuda “măsurilor de siguranţă”, tot au ajuns în plasa procurorilor antimafia.

Dosarul a fost deja înregistrat la Tribunalul Brăila, urmând a fi programată prima şedinţă de judecată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro