Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat miercuri că UE a descoperit nereguli în exercitarea statului de drept din partea guvernului polonez şi ia în calcul posibilitatea de a impune sancţiuni în acest sens, relatează Associated Press.
Potrivit lui Timmermans, Comisia Europeană a adoptat o notă diplomatică oficială prin care critică guvernul conservator al Poloniei pentru deciziiile legate de limitarea activităţii Curţii Constituţionale din ţară.
Decizia de miercuri presupune că liderii UE au considerat nesatisfăcătoare negocierile purtate luni la rând cu Varşovia, ceea ce declanşează cea de-a treia etapă a procedurii de investigare din partea UE în privinţa respectării statului de drept în Polonia, cea a impunerii de sancţiuni.
Anunţul vine după ce Frans Timmermans a efectuat o vizită în urmă cu o săptămână în Varşovia pentru a discuta cu premierul polonez, Beata Szydlo, pe marginea disensiunilor dintre UE şi Polonia privitoare la exercitarea statului de drept.