Time Warner, dat în judecată pentru adaptarea romanului «Hobbitul» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Time Warner, dat în judecată pentru adaptarea romanului «Hobbitul»

Potrivit Reuters, într-o plângere depusă la Curtea Supremă din Manhattan, New York, fraţii Weinstein şi compania Miramax LLC afirmă că directorii casei de producţie Warner Brothers şi divizia New Line Cinema au recurs la varianta de a transforma ecranizarea cărţii "Hobbitul", de J. R. R. Tolkien, într-o trilogie ca pretext pentru a nu primi 5% din încasările brute obţinute din partea a doua şi a treia a seriei.
Bob şi Harvey Weinstein au afirmat că, în 1998, au vândut diviziei New Line Cinema drepturile de ecranizare a romanului fantasy "Hobbitul" şi a trilogiei "Stăpânul inelelor", după ce au cheltuit peste 10 milioane de dolari pentru adaptarea lor cinematografică. Producătorii au adăugat că New Line a fost de acord să le plătească drepturi pentru "primul film", dar nu şi pentru alte "remake-uri" bazate pe cărţile respective.
"Acest caz are în vedere lăcomia şi lipsa de recunoştinţă. Warner a adoptat această poziţie doar pentru a priva reclamanţii de dreptul de a împărţi veniturile de pe urma ultimelor două filme din trilogia «Hobbitul»", au precizat fraţii Weinstein şi compania Miramax, fondată de aceştia.
Compania Warner Brothers a ripostat afirmând că reclamanţii au făcut pur şi simplu o greşeală de afaceri când au vândut drepturile de ecranizare diviziei New Line.
Paul McGuire, purtătorul de cuvânt din partea Warner Brothers, a afirmat că studioul de producţie a apelat, pe 26 noiembrie, la serviciile de mediere şi arbitraj ale firmei JAMS Inc din New York, pentru rezolvarea disputei.
"Este una dintre cele mai mari gafe din istoria filmului. Cu 15 ani în urmă, Miramax, condusă de fraţii Weinstein, a vândut drepturile pentru «Hobbitul» diviziei New Line (...). Aceştia au fost de acord să plătească numai pentru primul film bazat pe «Hobbitul» şi asta e tot ce li se cuvine", a precizat Paul McGuire.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro