Testamentul lui Michael Jackson a fost falsificat, susţine o parte din familia cântăreţului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Testamentul lui Michael Jackson a fost falsificat, susţine o parte din familia cântăreţului

Ei îi acuză pe cei doi că au modificat testamentul fratelui lor în propriul lor interes, relatează 20minutes.ch. Janet, Rebbie, Tito, Randy şi Jermaine Jackson s-au decis să acţioneze, fiind de părere că cineva încearcă să profite după moartea lui Michael. Într-o scrisoare de aproape cinci pagini, obţinută de site-ul Celebuzz, cei cinci îi atacă violent pe John Branca şi John McClain, executorii testamentari ai cântăreţului mort în 2009.
„De la moartea lui Michael, iubitul nostru frate, nu v-aţi îndeplinit cum trebuie rolul de executori testamentari. În schimb, nu aţi stat pe gânduri ca să profitaţi de o mamă, un tată şi o familie în doliu", scriu fraţii şi surorile, care adaugă că ultimele dorinţe ale lui Michael Jackson, aşa cum sunt ele prezentate de Branca şi McClain, sunt „false, incorecte şi frauduloase". Prin urmare, Janet, Rebbie, Tito, Randi şi Jermaine cer demisia imediată a celor doi şi ameninţă că vor apela la poliţie pentru ca aceasta să ancheteze un comportament potenţial infracţional. Ei vor să recurgă la un birou de avocaţi pentru ca dosarul să ajungă la tribunal.
Ca să-şi dovedească spusele, cei cinci enumeră câteva fapte. Michael le-ar fi spus cu câteva luni înainte de moarte că nu are încredere în executorii testamentari şi că nu vrea ca aceştia să aibă vreo legătură cu viaţa şi bunurile lui. În plus, pe testamentul prezentat familiei de Branca şi McClain nu apare nicăieri semnătura cântăreţului.
Ceea ce familia mai reproşează celor doi este că i-au furat pe cei trei copii şi pe mama lui Michael, mărind procentul cuvenit executorilor testamentari, şi că au gestionat prost proiectele prevăzute în testament.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro