"Este un fenomen în plină ascensiune şi va fi nevoie, fără îndoială, de ani de zile pentru a inversa această tendinţă", a declarat, într-un interviu acordat Agenţiei France Presse, Javier Zaragoza, care a fost însărcinat cu urmărirea în justiţie a autorilor atentatelor din 11 martie 2004 de la Madrid, cele mai sângeroase din Europa, soldate cu 191 de morţi.
Această progresie decurge în special din expansiunea grupării Statul Islamic (SI), precizează Javier Zaragoza, şeful Parchetului Audienţei Naţionale, instanţă însărcinată în special cu cazuri de terorism.
Pentru moment, Statul Islamic şi Al-Qaida, apărută la sfârşitul anilor 90, "merg pe căi diferite, dar ele pot fi şi complementare. Mă tem mult că, mai devreme sau mai târziu, s-ar putea ca Statul Islamic şi Al-Qaida să se asocieze", este de părere magistratul spaniol, care supervizează cazurile referitoare la teroriştii islamişti din Spania, unde circa şaizeci de presupuşi jihadişti sunt încarceraţi.
"A apărut o nouă strategie, mai periculoasă pe termen mediu şi lung, cea a Statului Islamic", a explicat magistratul spaniol.