Teroarea Statului Islamic se extinde | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Teroarea Statului Islamic se extinde

Arabia Saudită a anunţat că l-a identificat pe autorul atentatului sinucigaş comis vineri contra unei moschei şiite din estul regatului, în care au murit 21 de persoane, şi a confirmat legăturile sale cu gruparea Statul Islamic (SI), care a revendicat atacul, relatează Agerpres. „Numele lui este Saleh ben Saleh al-Abdulrahman al-Ghishaami, cetăţean saudit. El era căutat de serviciile de securitate pentru apartenenţă la o celulă teroristă şi primea ordine de la Daesh (acronimul arab pentru SI) din străinătate", potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne. Revendicând atacul, SI l-a identificat pe kamikaze ca Abu Amer al-Najdi, aminteşte France Presse.
Potrivit comunicatului Ministerului de Interne, celula „a fost descoperită luna trecută şi până în prezent 26 din membrii ei, toţi saudiţi, au fost arestaţi". „Laboratorul care se ocupă cu ancheta penală a examinat resturile corpului teroristului şi locul crimei şi s-a stabilit că tipul de explozibil folosit a fost RDX".
Între timp, jihadiştii din gruparea Statul Islamic (SI) au preluat ieri controlul asupra ultimului punct de frontieră irakian de la graniţa cu Siria după retragerea forţelor guvernamentale. Tot ieri, SI a anunţat doborârea unui avion militar sirian cu 15 oameni la bord.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro