• ”Scoteau bătrâni, femei şi copii la munca câmpului, mânaţi din urmă cu biciul” • conceput în anul 1919, de către preotul State Voiculescu, de la Tichileşti, jurnalul evocă suferinţele îndurate de tichileşteni în timpul ocupaţiei germane din Primul Război Mondial • în Ajunul Crăciunului 1916, satul a fost ocupat de trupele germano-bulgaro-turce • “Armata bulgară s-a dedat la violuri, jafuri, schingiuiri. Nimic nu a fost cruţat. Biserica a fost devastată, obiectele sfinte furate”, relatează preotul
Mărturii cutremurătoare venite din infern, aşternute pe hârtie de un preot brăilean, parohul bisericii “Sfinţii Voievozi” de la Tichileşti.
Prezentăm în rândurile care urmează, în premieră, frânturi din Jurnalul preotului State Voiculescu de la Tichileşti, aşa cum au fost ele concepute de prelatul care a văzut moartea cu ochii şi care şi-a văzut biserica devastată, obiectele sfinte furate şi credincioşii puşi să muncească până la epuizare, ca nişte robi. Iată ultimele rânduri scrise în jurnalul părintelui State:
“În tot timpul ocupaţiei, au bântuit diferite boli ca: tifos exantematic, vărsat negru etc. necunoscute de noi până acum, dar care au făcut ravagii în popor. Până şi eu, preotul paroh, am căzut victimă acestei boale, unde am zăcut de la 3 martie şi până la 15 aprilie 1918, fiind internat în spital. În anul 1918, a fost mare sărăcie, lipsă de toate, porumbul nu s-a făcut de loc (...) Să se ştie că am scris aceste rânduri ca urmaşi din urmaşii noştri să citească şi să ştie ce am suferit noi, cei din această comună, când am făcut România Mare. Aceste rânduri sunt dictate de cucernicul preot paroh State Voiculescu şi scrise mine, umilul şi mai micul între fraţi al Lui Cristos, Vasile Enciu, primarul comunei, în anul 1919”.
Lecţia de istorie a părintelui Voiculescu
Înainte să relateze despre grozăviile războiului, parohul de la Tichileşti prezintă date inedite despre localitatea brăileană şi despre locuitorii ei, despre care auzise de la bătrâni. Întâmplări fascinante, întipărite în conştiinţa colectivă şi transmise din generaţie în generaţie.
“Spun bătrânii că, într-un resbel ce au avut ruşii cu turcii, probabil la 1828, locuitorii toţi au fugit în Basarabia şi satului i s-a dat foc, de a fost cu totul distrus. După doi ani, unii dintre locuitori s-au întors, iar alţii au rămas acolo. (...) La anul 1857, a ars comuna Tichileşti, începând cu uliţa de la mal, pe care e biserica Sfinţii Voievozi (ctitorită în anul 1853 - n.r.) luând foc de la nord şi au ars 44 de case. Biserica a rămas neatinsă”, povesteşte preotul paroh. Apoi continuă:
“La anul 1866, s-au înecat doi soldaţi grăniceri împreună cu tatăl şi o soră a lor, mergând cu sania pe gheaţă la Brăila, spre a intra de rând (în serviciu - n.r.), în gura verigei cei mari din dreptul comunei Chiscani (zona numită azi “la Trecătoare”). Drept amintire, li s-a ridicat o cruce de piatră pe malul comunei Chiscani. La anul 1877, în timpul Războiului pentru Independenţă, au fost făcuţi prizonieri din Baltă, de la vite, de către cerchezi (soldaţi turci - n.r.) următorii locuitori: Sandu Petcu, Petrea Crăciun şi Şerban Gostin (unchiul scriitorului sămănătorist C-tin Sandu-Aldea - n.r.), care au fost duşi la Măcin şi închişi”.
Teroare în Ajunul Crăciunului
“Ora de istorie” a părintelui State Voiculescu continuă. După ce face o incursiune în zbuciumata istorie a României, prezentând, în mod dramatic, principalele evenimente care ne-au marcat ca naţiune (reformele lui Cuza, alegerea M.S. Regele Carol I în fruntea ţării, adoptarea primei Constituţii, inaugurarea Podului de la Cernavodă, participarea la Războiul Balcanic etc) părintele evocă tragediile războiului şi drama trăită de tichileşteni, în timpul ocupaţiei (1916-1918). Redăm în continuare relatarea plină de emoţie a preotului de la Tichileşti, atât de asemănătoare cu “limba vechilor cazanii”.
“Să se ştie că această comună a fost ocupată de inamic în ziua de 24 decembrie 1916, de către armatele germane şi turco-bulgare. Armata bulgară s-a dedat la violuri (femei şi fete), jafuri, schingiuiri. Tot ce găseau ca: obiecte, vite, păsări, tot luau. Această teroare a durat trei săptămâni, când s-au retras armatele bulgare şi a venit armata germană. De aici începe suferinţa cea mare şi amară. În fiecare comună s-a aşezat “comandatură” din soldaţi germani, s-au dat ordonanţe cu inscripţia: “pe nimic voi stăpâni, ci noi numai”. Din ale măncării nu aveai voie să mănânci nimic substanţial, decât mămăligă, pâine nu, fasole nu, cartofi nu, de carne nu mai vorbim!”, relatează prelatul în jurnalul său.
“Nimic nu a fost cruţat. Biserica a fost devastată, obiectele sfinte furate”
Cutremurătoarele cuvinte, aşternute pe hârtie la scurt timp după război, ca să fie mărturie, sunt mai mult decât edificatoare pentru drama trăită în timpul ocupaţiei:
“Din primăvară şi până toamna, toată munca câmpului s-a făcut de către toţi locuitorii satului Tichileşti, cu mic cu mare, în coloană - de la plug şi până la strângerea tuturor recoltelor. Noi cu munca, ei cu câştigul. Nimic nu le-au dat locuitorilor, decât porumb; nici nutreţ pentru vite nu dădeau de ajuns”, relatează preotul paroh.
Potrivit celor relatate în jurnal, în timpul ocupaţiei germane, localitatea era administrată de un comandant “neamţ”, ajutat de doi sau trei soldaţi. Aceştia, însă, comandau “o camarilă de poliţişti, opt sau zece la număr”, recrutaţi din rândul dezertorilor de pe frontul românesc. Adică erau români. Pr. State Voiculescu:
“Aceştia s-au purtat cu populaţia satului mai rău ca străinii, scoteau oamenii, tineri şi bătrâni, femei şi copii, la munca câmpului, mânaţi din urmă cu biciul, iar ei, poliţiştii, stăteau în urma lor de-i observau. Ajunsesem după cuvintele Psalmistului: “Că ziua şi noaptea udau cu lacrimi aşternutul şi pâinea ce o mâncau”. Nimic nu a fost cruţat, să nu fie necinstit. Biserica a fost devastată, obiectele sfinte ca: potire, cruci, odăjdii, furate. Armata bulgară a stat două zile şi două nopţi în biserică, clopotele au fost luate de către nemţi, iar din ele s-au făcut obuze. Această teroare a ţinut de la 24 decembrie 1916 şi până la 25 octombrie 1918 stil vechi, când (germanii) au fost învinşi de dragii noştri aliaţi”.
