• sportivele de la CSM Brăila au avut prestaţii bune în faţa unor adversare mult mai experimentate
La ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Judo rezervat seniorilor care a avut loc, în weekend-ul trecut, la Cluj au participat şi două sportive cadete de la CSM Brăila, Teodora Naidin şi Andreea Marinescu. Fiind mult mai mici ca vârstă decât celelalte sportive, brăilencele au pierdut din primul meci, însă experienţa acumulată le va ajuta cu siguranţă pe viitor.
La categoria 52 kg Teodora Naidin s-a luptat de la egal la egal, timp de 4 minute, cu Sorina Colcer din Cluj, însă în prelungiri experienţa clujencei a fost decisivă, iar brăileanca a părăsit competiţia.
La categoria 48 kg Andreea Marinescu a fost învinsă de piteştenca Ana Sârbu, componentă a lotului naţional de judo junioare al României. La această categorie de greutate au luat startul 15 sportive.
“Am participat cu două sportive şi cred că a fost o experienţă care le va ajuta pe viitor. Cu o adversară mai mare ca vârstă Năidin s-a luptat foarte bine în timpul regulamentar, după aceea experienţa şi-a spus cuvântul. Şi Marinescu a avut o prestaţie bună, dar nu putea emite pretenţii în faţa unei adversare experimentate”, a declarat antrenoarea Carmen Constantin.