Condiţia Teodorei Trandafir se îmbunătăţeşte continuu, dar este încă sub monitorizare atentă la unitatea de terapie intensivă.
"Pericolul imediat la adresa vieţii ei a fost îndepărtat cu succes de echipa interdisciplinară de specialişti", a declarat profesorul Michael Gnant de la Departamentul de Chirurgie. "Vom continua să monitorizăm atent recuperarea funcţiilor organelor sale", a adăugat profesorul.
În cazul în care progresele vor continua în acelaşi ritm ca în ultimele zile, până la sfârşitul acestei săptămâni ar putea fi mutată înapoi într-o rezervă standard de la Chirurgie, precizează Allgemeines Krankenhaus.
Fosta vedetă TV a fost supusă la o intervenţie chirurgicală majoră în 24 februarie, necesitată de pancreatita acută şi infecţia abdominală. Ulterior, Teo Trandafir s-a aflat în comă indusă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.