Teo Trandafir, internată la spitalul AKH din Viena | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Teo Trandafir, internată la spitalul AKH din Viena

Din cauza ceţii, avionul care a transportat-o pe fosta vedetă TV de la Bucureşti a aterizat în oraşul austriac Linz. De aici, ea a fost dusă la Viena cu o ambulanţă.

Teo Trandafir a fost transferată la spitalul AKH pentru investigaţii suplimentare şi tratament, ca urmare a solicitării familiei şi prietenilor.

Spitalul AKH are circa un milion de pacienţi pe an şi este apreciat şi de români. Anul trecut, numărul românilor care s-au internat aici a crescut cu 20%. Printre numele sonore care s-au tratat la Viena de-a lungul timpului se numără şeful statului, Traian Băsescu, şi fostul premier Adrian Năstase. Clinica din Viena dispune de cea mai modernă aparatură medicală, are o suprafaţă de 240.000 de metri pătraţi, peste 50 de săli de operaţie şi 1.400 de medici.

În cazul lui Teo Trandafir, costurile de spitalizare vor fi suportate de fostul acţionar majoritar al PRO TV, Adrian Sârbu.

Fosta vedetă TV a ajuns în stare gravă la Spitalul Elias din Capitală, joia trecută, şi a fost internată la secţia de terapie intensivă.

În vârstă de 42 de ani, Teo Trandafir şi-a câştigat popularitatea, înainte de intrarea în politică, datorită emisiunilor de divertisment pe care le-a realizat timp de mai mulţi ani şi care au înregistrat audienţe semnificative, în special în perioada difuzării lor la Pro TV. Din mai 2010, ea este deputat PDL.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro