Tentativă de omor la “Gospodina” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Cazul “Taximetristul”. Condamnarea

Tentativă de omor la “Gospodina”

• arestat pentru tentativă de omor, taximetristul brăilean Costel Iordache a fost condamnat la 6 ani de închisoare, după ce l-a înjunghiat de şapte ori pe Eduard Nichifor, în mai a.c. • leziunile suferite de victimă i-au pus viaţa în primejdie • judecătorii îl obligă pe Iordache să-i plătească 10.000 de euro daune morale • agresiunea s-a produs în plină zi, în loc public, la intersecţia Căii Călăraşilor cu strada Industria Sârmei • victima şi agresorul au declarat apel împotriva sentinţei judecătoreşti

 

Dosarul “Taximetristul” la final. Magistraţii Tribunalului Brăila l-au condamnat pe Costel Iordache, în vârstă de 29 de ani, la o pedeapsă de 6 ani de închisoare, cu executare, pentru tentativă de omor, agresiune comisă asupra fostului său prieten, Eduard Nichifor. Prin aceeaşi sentinţă, taximetristul Iordache a fost obligat să-i plătească lui Nichifor daune morale de 10.000 de euro. Şi victima, şi agresorul sunt nemulţumiţi de sentinţa judecătorească, astfel că au declarat apel. Nichifor solicitase încă 10.000 de euro despăgubiri civile, însă instanţa nu a fost de acord.

În ziua de duminică, 8 mai 2016, aflat în trafic, Costel Iordache l-a înjunghiat pe Eduard Nichifor, vecin de cartier, fost prieten, de şapte ori cu un cuţit cu lama de 30 de centimetri, după care s-a refugiat la rude, în judeţul Galaţi.

 

“De când te aştept să te omor!”  

Cândva prieteni de familie, vecini de cartier, Costel Iordache şi Eduard Nichifor ajunseseră se se duşmănească încă de acum doi ani. Conflictul a reizbucnit în mai a.c., în cartierul Viziru (la “Gospodina”), în “duminica însângerată”. Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila preciza, la finalizarea anchetei: “În ziua de duminică, 8 mai 2016, în jurul orei 10:50, inculpatul conducea autoturismul Dacia (taxi), iar persoana vătămată Nichifor Eduard conducea autoturismul Mercedes, ambii aflându-se în zona intersecţiei străzilor Calea Călăraşilor şi Industria Sârmei. În autoturismul inculpatului se mai aflau soţia acestuia şi fiica în vârstă de 3 ani”.

Cele două autoturisme s-au tamponat uşor (din pricina şicanării în trafic), iar şoferii, nervoşi, au parcat maşinile în afara carosabilului, în zona benzii locale de pe Calea Călăraşilor (venind dinspre Industria Sârmei). Nichifor a coborât din Mercedes ca să constate avariile; în acest timp, Iordache a pus mâna pe cuţit şi s-a aruncat asupra fostului prieten, gata să-l omoare.       

“Pe fondul stării conflictuale preexistente, inculpatul Iordache Costel a luat de sub scaunul său un cuţit cu lungimea lamei de aproximativ 30 de centimetri şi lăţimea de 3 centimetri, s-a îndreptat către partea vătămată spunându-i «De când te aştept să te omor!» şi a încercat să-i aplice o lovitură în gât, lovitura fiind aplicată circular, în plan orizontal. Persoana vătămată a parat lovitura cu mâna dreaptă, apoi s-a întors şi a traversat Calea Călăraşilor în fugă, pe marcajul pietonal, fiind urmărită îndeaproape de inculpat, care i-a aplicat trei lovituri de cuţit grupate, la mică distanţă între ele, în zona hemitoracelui posterior”, precizează procurorul de caz.

 

Salvat de soţia cuţitarului

Luat prin surprindere, Eduard Nichifor a traversat strada, ajungând pe banda locală a Căii Călăraşilor, vizavi de locul unde îşi lăsase Mercedesul. Primise deja trei lovituri de cuţit, pierdea sânge şi avea dureri foarte mari, astfel că s-a sprjinit de o maşină parcată. Taximetristul l-a ajuns din urmă şi l-a mai lovit de patru ori cu cuţitul. Nichifor se lupta din răsputeri să scape cu viaţă.

“Persoana vătămată a traversat din nou, în fugă, Calea Călăraşilor şi s-a îndreptat către magazinul «Frontera», unde vânzătoare este martora C.D., încercând să se refugieze în interior. Inculpatul a urmărit din nou persoana vătămată, însă, după traversarea străzii, a fost strigat de soţia sa şi a încetat agresiunea”.  

La scurt timp, victima agresiunii de la “Gospodina” a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă (UPU) cu un autoturism, rămânând internată până pe data de 20 mai 2016. Poliţiştii se aflau deja la locul faptei. Taximetristul însă părăsise Brăila, pentru a se ascunde în judeţul vecin. Costel Iordache a ajuns în comuna Lieşti, judeţul Galaţi, unde a rămas până a doua zi. În acest timp, anchetatorii i-au interceptat convorbirile telefonice.

Încolţit din toate părţile, taximetristul cuţitar s-a prezentat ulterior la poliţie, fiind reţinut pentru tentativă de omor. Rănit grav, fostul său prieten de zbătea între viaţă şi moarte.

“Din raportul de constatare medico-legală, rezultă că persoana vătămată a suferit plăgi înjunghiate şi tăiate toraco-abdominale cu hemotorax, secţiune a plămânului drept, secţiune pleurodiafragmatică, plagă a ficatului cu hemoperitoneu, plagă tăiată antebraţ şi mână dreaptă cu secţiune a tendoanelor extensoare, plăgi nepenetrante toracice, leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 35 de zile şi care i-au pus viaţa în primejdie”, precizează reprezentanţii acuzării.

Audiat pe parcursul anchetei penale, Costel Iordache le-a spus poliţiştilor că, după tamponarea de la intersecţia Căii Călăraşilor cu strada Industria Sârmei, ar fi fost atacat de Nichifor (!), căruia i-ar fi aplicat numai două lovituri cu un briceag (nu cu ditamai cuţitul) în mână, respectiv în torace. El a mai afirmat că, în afară de aceasta, nu-şi mai aminteşte nimic.     

Autorul tentativei de omor de la “Gospodina” a mai avut de-a face cu legea penală. Anterior, i-a fost aplicată o pedeapsă de 70 de zile de amendă, de către autorităţile judiciare germane.

Taximetristul Costel Iordache a fost reţinut în ziua de luni, 9 mai 2016, arestat apoi a doua zi, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. În momentul sesizării instanţei de judecată, procurorul de caz preciza următoarele: “Privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturare stării de pericol pentru ordinea publică. Inculpatul a săvârşit un act de agresiune de o violenţă deosebită, atacul fiind cu mult nejustificat faţă de un incident minor produs în trafic printr-o tamponare uşoară a autovehiculelor, activitatea infracţională a inculpatului fiind extrem de gravă, atât prin numărul mare de lovituri de cuţit aplicate victimei în zone vitale, cât şi prin locul şi împrejurările în care s-a comis fapta, respectiv în public, în trafic, la o oră de vârf a traficului rutier, în prezenţa mai multor persoane, inclusiv în prezenţa familiei inculpatului, adică a soţiei şi a fiicei sale minore”.

Dosarul tentativei de omor de la “Gospodina” va pleca, zilele acestea, la Curtea de Apel Galaţi. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro