Tentativă de fraudă la bacalaureat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tentativă de fraudă la bacalaureat

Brăila a "reuşit" să intre, ieri, în rândul judeţelor cu absolvenţi eliminaţi la bacalaureat. Un candidat înscris la Centrul de examen de la Grupul Şcolar "Anghel Saligny" a încercat să copieze chiar la matematică. El a intrat în sala de examen dotat cu hands-free, care nu era chiar de ultima generaţie, după cum au apreciat supraveghetorii. Acestora nu le-a fost greu să-l depisteze. A fost scos imediat din sala de examen, fără probleme.
O a doua surpriză a probei scrise obligatorii a profilului a fost numărul foarte mare de absenţi. S-au înscris 1.212 candidaţi, din care 1.174 la matematică şi 38 la istorie. Au lipsit însă 15%, astfel încât au mai rămas 1.027 la matematică şi 33 la istorie.
Surpriza negativă a acestei probe a fost dificultatea ridicată a subiectelor de la matematică, mai mare decât a subiectelor din vară. "Pentru candidaţii pe care i-am avut acum, majoritatea din seriile precedente, subiectele sunt foarte dificile. La «Saligny» am văzut clase întregi care nu au scris mare lucru. Trebuie să ţinem cont că acum dau examen corigenţii, cei care au picat deja în vară sau cei care au picat în anii precedenţi. Rezultatele vor fi slabe", a explicat inspectorul de matematică, Mihaela Giurcă.
La istorie subiectele au fost uşoare spre medii. Profesoara de istorie Felicia Măciucă, de la Liceul "Cerna", a apreciat că cine ar fi învăţat cât de cât ar fi putut destul de uşor să obţină nota şase. "Subiectele au respectat structura dată de minister. La primul subiect au primit două texte la prima vedere, unul despre formaţiunile prestatale la sud de Carpaţi şi altul despre invazia mongolă din secolul XIII. Au avut de rezolvat aici şapte cerinţe al căror grad de dificultate a fost uşor spre mediu. La subiectul doi au primit tot un text la prima vedere referitor la Spania secolului XX şi aveau de rezolvat şase cerinţe. Numai cu un minim de atenţie, prin rezolvarea parţială a primelor două subiecte, cerinţe pe baza sursei, se putea lua o notă de promovare. La subiectul al treilea au avut de redactat un eseu despre statul român în secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX. Un elev care în mod normal este de şase sau şapte, poate să ia, prin rezolvare parţială o notă de trecere", a spus profesoara Felicia Măciucă.
Candidaţii de la bacalaureat mai au de trecut proba scrisă la alegere, conform profilului şi specializării, care se va susţine mâine. Afişarea rezultatelor preliminare are loc pe 4 septembrie, până la ora16,00, iar depunerea contestaţiilor se va face între orele 16,00 şi 20,00. Rezultatele finale se afişează pe 7 septembrie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro