* legitimat acum la Dinamo București, Nicholas Andrei Tănasă a câștigat atât proba de simplu cât și pe cea de dublu
Turneul de simplu al băieților din cadrul Campionatului Național de tenis de câmp rezervat categoriei de vârstă U10, desfășurat pe terenurile Centrului Național de Tenis al FRT din București, a fost dominat de brăileanul Nicholas Andrei Tănasă, legitimat la Dinamo București, care nu a pierdut mai mult de două game-uri în niciun meci. În finala probei de simplu Nicholas Andrei Tănasă l-a învins în două seturi, 4-1, 4-1, pe colegul său de club, piteșteanul Patrick Ștefan Dobrin.
Adversari în finala probei de simplu, Tănasă și Dobrin au jucat împreună la dublu și au câștigat titlul național la acestă categorie de vârstă, fără să piardă niciun set. În ultimul act al competiției de dublu brăileanul Nicholas Andrei Tănasă și piteșteanul Patrick Ștefan Dobrin s-au impus cu 5-3, 4-1, în meciul cu Mihai Camboianu (CS Samtronic Constanța) / George Damcaliu (Tenis Club Bright Constanța).