La simplu şi de această dată victoria i-a revenit rivalului său, Valentin Raus, după trei seturi, 3-6, 6-1, 7-6, în care fiecare tenisman şi-a etalat întreg bagajul de cunoştinţe tehnico-tactice.
Finala probei de dublu a fost câştigată de Valeriu Ilie şi Valentin Raus, la capătul unui joc electrizant, în care brăileanul a creat foarte multe faze spectaculoase, gustate de publicul spectator.
Dublu succes la "Cupa Chindia"
Cu puţin timp înaintea naţionalelor, Valeriu Ilie a participat la un turneu, la Târgovişte, "Cupa Chindia" unde a făcut repetiţie utilă înaintea celei mai importante competiţii de obiectiv din 2009.
Tenismanul brăilean a participat la două categorii de vârstă şi la ambele a ieşit victorios la simplu.
În semifinale, la +55 ani, a trecut în două seturi, 7-6, 6-1, de bucureşteanul Ştefan Popescu şi apoi a câştigat cu 6-2, 6-3, finala cu Ion Crăciun din Rm. Vâlcea.
La categoria de vârstă +60 de ani, în penultimul act a jucat un singur set cu Virgil Simionescu, pe care l-a câştigat cu 6-1, după care jucătorul din Rm. Vâlcea a abandonat.
În ultimul act Valeriu Ilie a câştigat cu 7-6, 6-3, disputa cu Ion Tălăban (Rm. Vâlcea) şi astfel şi-a trecut în cont cel de-al doilea său succes la acest turneu.
Brăileanul a participat şi la dublu, alături de Petru Ghorghe, unde s-a clasat pe locul al treilea.