Posibilitatea de a alege te elibereaza. Sau cel putin asa vrem sa credem. Cu cit mai mult poti sa alegi in viata, cu atit mai mari iti sint sansele de a gasi fericirea, pacea interioara, ba chiar prosperitatea. si e foarte greu sa contrazici aceasta idee. Bineinteles ca a avea posibilitatea de a iti implini dorintele este mult mai bine decit a fi prins in capcana unei existente in care trebuie sa te descurci cu ceea ce ai la indemina.
Sau poate... Sau poate ca atunci cind vine vorba de elemente existentiale precum cariera, partener de viata, unde sa traiesti, samd e important sa poti alege. Dar ce se intimpla atunci cind e vorba de posesii? Orice adult care a fost pus in situatia de a avea grija de un copil de trei ani stie ca e cel mai bine sa ii oferi posibilitatea de a alege numai intre doua sau trei tipuri de biscuiti (cookies). Daca il duci la raionul de biscuiti (care in aproape orice magazin din America are cam 15 metri lungime), izbucneste in plins. Copilul e coplesit! Sa fie oare la fel si cu adultii?
Traim cu credinta ca sistemul capitalismul este un sistem economic si social superior altora, si poate ca e adevarat. Istoria ne spune despre numeroase grupuri de oameni care au venit in America pentru a trai mai bine deoarece nu aveau aceleasi sanse in tarile lor de origine sau pentru ca erau fascinati de posibilitatile de neimaginat in sistemele sociale osificate din “lumea veche”. In America gasesti absolut orice iti trece prin minte si, cu toate ca eu cred ca sint destule limitari la “alegerile” pe care le ai aici, traim intr-unul dintre cele mai abundente locuri de pe planeta.
Dar ce se intimpla cind sistemul capitalist de consum ajunge sa iti defineasca viata, asa cum mi se pare ca se intimpla in ultimii ani in Statele Unite? Sloganul omni-prezent pe care il auzi in publicitate acum este ca trebuie sa cumperi cutare produs pentru a te “exprima” pe tine insuti. Sau pentru ca “o meriti”, “ti se cuvine”. Abundenta fara limite, insa, impreuna cu pletora de motive pentru consum, nu e nimic altceva decit o iluzie. Iata, de exemplu, am cautat rochii de mireasa in ultima vreme. Sint (si nu exagerez deloc) zecii de mii de stiluri din care poti alege. Si totusi, aproape toate rochiile sint fara bretele. In ciuda abundentei, pare ca altcineva a facut deja alegerea pentru tine, iar tu nu poti decit sa te ocupi de detalii. Moda decide ce poti sa cumperi, asa ca daca se poate vorbi de vreun fel de “exprimare de sine”, atunci aceea trebuie sa aiba loc in limitele impuse de industria modei. Si cum mai nimeni nu prea mai coase pentru sine (iar sa-ti cosi singura te ajunge oricum mult mai scump decit daca iti cumperi o rochie facuta in atelierele din Asia), posibilitatea de a te exprima devine foarte limitata. Consumatorii sint intemnitati in moduri in care nu au fost niciodata in cursul istoriei.
Verighetele sint un alt exemplu. Si aici sint zecii de mii de stiluri si preturi. Si cum consumul oricarei comoditati in SUA a ajuns sa fie legat foarte strins de “exprimarea de sine”, verigheta sfirseste prin a spune mult mai mult decit ca esti casatorit. Metalul ales (aur sau platina), diamante sau nu, designer faimos sau nu, toate au darul de a comunica ceva despre tine si cel ales de tine. Ai bani? Ai bun gust? Ai un anume stil? Esti comun sau burghez? Artistic? Interesant sau plictisitor? Esti la moda sau esti kitsch? Nouveau-riche sau de bani gata?
Sigur ca e posibil sa evadezi din acest cerc vicios. Alegi ceva simplu si clasic, care e greu de “citit”. Clasic pare sa fie cel mai potrivit pentru nunta, din moment ce se presupune ca vei avea acel lucru pentru tot restul vietii. Nu cred ca e loc de capricii de consum sau chiar de “exprimare de sine” atunci cind vine vorba de un eveniment atit de sacru si de unificator precum o casatorie. Dar aici, in Statele Unite, marele test este sa evadezi din inchisoarea exprimarii de sine facilitata de comoditati, si, mai mult decit orice, sa nu ai remuscari ca ai facut-o.
Sau poate... Sau poate ca atunci cind vine vorba de elemente existentiale precum cariera, partener de viata, unde sa traiesti, samd e important sa poti alege. Dar ce se intimpla atunci cind e vorba de posesii? Orice adult care a fost pus in situatia de a avea grija de un copil de trei ani stie ca e cel mai bine sa ii oferi posibilitatea de a alege numai intre doua sau trei tipuri de biscuiti (cookies). Daca il duci la raionul de biscuiti (care in aproape orice magazin din America are cam 15 metri lungime), izbucneste in plins. Copilul e coplesit! Sa fie oare la fel si cu adultii?
Traim cu credinta ca sistemul capitalismul este un sistem economic si social superior altora, si poate ca e adevarat. Istoria ne spune despre numeroase grupuri de oameni care au venit in America pentru a trai mai bine deoarece nu aveau aceleasi sanse in tarile lor de origine sau pentru ca erau fascinati de posibilitatile de neimaginat in sistemele sociale osificate din “lumea veche”. In America gasesti absolut orice iti trece prin minte si, cu toate ca eu cred ca sint destule limitari la “alegerile” pe care le ai aici, traim intr-unul dintre cele mai abundente locuri de pe planeta.
Dar ce se intimpla cind sistemul capitalist de consum ajunge sa iti defineasca viata, asa cum mi se pare ca se intimpla in ultimii ani in Statele Unite? Sloganul omni-prezent pe care il auzi in publicitate acum este ca trebuie sa cumperi cutare produs pentru a te “exprima” pe tine insuti. Sau pentru ca “o meriti”, “ti se cuvine”. Abundenta fara limite, insa, impreuna cu pletora de motive pentru consum, nu e nimic altceva decit o iluzie. Iata, de exemplu, am cautat rochii de mireasa in ultima vreme. Sint (si nu exagerez deloc) zecii de mii de stiluri din care poti alege. Si totusi, aproape toate rochiile sint fara bretele. In ciuda abundentei, pare ca altcineva a facut deja alegerea pentru tine, iar tu nu poti decit sa te ocupi de detalii. Moda decide ce poti sa cumperi, asa ca daca se poate vorbi de vreun fel de “exprimare de sine”, atunci aceea trebuie sa aiba loc in limitele impuse de industria modei. Si cum mai nimeni nu prea mai coase pentru sine (iar sa-ti cosi singura te ajunge oricum mult mai scump decit daca iti cumperi o rochie facuta in atelierele din Asia), posibilitatea de a te exprima devine foarte limitata. Consumatorii sint intemnitati in moduri in care nu au fost niciodata in cursul istoriei.
Verighetele sint un alt exemplu. Si aici sint zecii de mii de stiluri si preturi. Si cum consumul oricarei comoditati in SUA a ajuns sa fie legat foarte strins de “exprimarea de sine”, verigheta sfirseste prin a spune mult mai mult decit ca esti casatorit. Metalul ales (aur sau platina), diamante sau nu, designer faimos sau nu, toate au darul de a comunica ceva despre tine si cel ales de tine. Ai bani? Ai bun gust? Ai un anume stil? Esti comun sau burghez? Artistic? Interesant sau plictisitor? Esti la moda sau esti kitsch? Nouveau-riche sau de bani gata?
Sigur ca e posibil sa evadezi din acest cerc vicios. Alegi ceva simplu si clasic, care e greu de “citit”. Clasic pare sa fie cel mai potrivit pentru nunta, din moment ce se presupune ca vei avea acel lucru pentru tot restul vietii. Nu cred ca e loc de capricii de consum sau chiar de “exprimare de sine” atunci cind vine vorba de un eveniment atit de sacru si de unificator precum o casatorie. Dar aici, in Statele Unite, marele test este sa evadezi din inchisoarea exprimarii de sine facilitata de comoditati, si, mai mult decit orice, sa nu ai remuscari ca ai facut-o.
