Telefoanele mobile, magnet pentru hoţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Telefoanele mobile, magnet pentru hoţi

• în toiul nopţii, un tânăr a furat un telefon în valoare de 800 lei din locuinţa unui brăilean

 

Telefoanele mobile sunt o atracţie pentru indivizii puşi pe furat. În noaptea de 20 spre 21 august, un tânăr de 25 de ani a sustras un mobil din locuinţa unui brăilean, prejudiciul fiind de 800 lei. După aproape trei săptămâni, respectiv la data de 7 septembrie, poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale l-au identificat pe cel bănuit de comiterea furtului calificat. Poliţistii au recuperat telefonul şi l-au predat păgubitului, iar pe numele suspectului au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere legală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro