Premierul Dacian Cioloş l-a asigurat pe Patriarhul Daniel că Executivul va asigura finanţare pentru proiecte de investiţii importante şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse, în funcţie de posibilităţi, pentru lăcaşele de cult aflate în construcţie, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului, citat de Agerpres.
„Premierul Dacian Cioloş a avut, în dimineaţa zilei de 6 decembrie, o convorbire telefonică cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe tema alocaţiilor bugetare pe anul 2016. Discuţia a scos încă o dată în evidenţă buna înţelegere pe care Patriarhia o are în legătură cu situaţia financiar bugetară prin care trece România. Bugetul pentru Culte în anul 2016 este în creştere faţă de anul precedent atât în ceea ce priveşte personalul clerical cât şi cel neclerical, ca o recunoaştere a rolului social important pe care reprezentanţii cultelor îl au în societate, rolul Bisericii Ortodoxe fiind, desigur, fundamental din această perspectivă", se arată în comunicatul Guvernului.
Totodată, se mai arată în comunicatul citat, Patriarhul a subliniat că biserica va sprijini activ demersurile guvernului de a îmbunătăţi condiţiile de educaţie ale copiilor şi tinerilor din mediul rural şi ale calităţii actului medical în spitale. „Premierul Cioloş a mulţumit pentru implicarea bisericii în cele două direcţii extrem de importante pentru dezvoltarea societăţii româneşti", adaugă sursa citată.
În proiectul de buget, în anexa aferentă Secretariatului general al Guvernului, la „Sinteza politicilor şi programelor bugetare", la rubrica „lăcaşuri de cult" nu este prevăzut niciun leu pentru anul 2016, în timp ce la execuţia preliminară pentru anul 2015 au fost alocaţi 177 milioane lei.
Potrivit Ministerului de Finanţe, proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creştere a salariilor acordate personalului clerical şi neclerical. „În cazul personalului clerical, contribuţia statului la salarizarea personalului de cult creşte de la 278,3 milioane lei anul acesta la peste 315,1 milioane lei în anul 2016. În cazul personalului neclerical, contribuţia statului prin sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru salarizarea personalului neclerical a crescut cu 54,9% faţă de anul 2015, de la 188,9 milioane lei la 292,7 milioane lei în anul 2016", precizează sursa citată.
De asemenea, MF menţionează că proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creştere a contribuţiei statului, pentru sprijinirea aşezămintelor religioase româneşti din afara graniţelor, de la 12,8 milioane lei anul acesta la 13 milioane lei în anul 2016, „anul viitor păstrându-se în buget suma de 1,3 milioane lei alocată în scopul finanţării Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos".
„E doar un proiect de buget, sperăm că nu va rămâne aşa"
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, afirmă că atâta vreme cât Bugetul nu a fost aprobat în Parlament nu se poate vorbi de nealocarea unor sume destinate lăcaşurilor de cult. „Aşa arată proiectul de buget. El nu a fost încă aprobat în Parlament. Urmează probabil discuţii, deci nu îl putem lua ca pe un termen definitiv şi ultim aprobat. E limpede că nu va mai fi alocată o sumă atât de mare ca până acum, dar o sumă mai mică sperăm că va fi posibil", a declarat ieri, pentru Agerpres, Vasile Bănescu.
De asemenea, el a spus că „toate cultele, inclusiv cel ortodox, vor depune solicitări pentru fondurile necesare în primele luni ale anului viitor, de la 1 ianuarie, până la 31 martie".
Referindu-se la Catedrala Mântuirii Neamului, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a subliniat că „nu se stopează în niciun fel procesul de construcţie".