Joi, de dimineata, imi propusesem sa scriu un editorial "de bine". Un text in care sa nu critic, in care sa nu fiu artagos ori nemultumit. Fireste, nu am reusit. Si chiar le spuneam colegilor ca, uite, in Braila nu e nimic de laudat. Politica te scirbeste, economia te sperie, iar plimbarile pe strazile rascolite ale orasului au darul sa te deprime.
Din fericire, cind totul pare ca se duce de ripa, arta iti poate intinde o mina de ajutor. O carte buna, un spectacol, o secventa muzicala te pot ajuta sa te ridici, sa faci citiva pasi, poate chiar sa zbori.
Iar Braila a fost, in weekend-ul ce tocmai a trecut, parca in mina unui zeu generos. Un zeu ce a aruncat peste oras ceva din stralucirea de altadata. Si nu a fost nevoie ca sute de corabii sa-si arunce ancorele in port. Vechiul tramvai electric nu si-a clincanit clopotelul pe strada Regala si nici parfumul salcimilor de odinioara nu a schimbat raceala zilelor de februarie intr-o primavara fantastica. Nu, miracolele nu sint atit de evidente atunci cind au loc.
"Vinzatorul de iluzii", piesa regizata de Radu Nichifor, a umplut, vineri seara, sala teatrului "Maria Filotti". Printre spectatori, criticul Doina Popp - director al Festivalului "Zile si nopti de teatru european la Braila", Natalia Stancu - directorul Festivalului de Comedie de la Galati, Eugen Simion - fost presedinte al Academiei Romane, dramaturgul Mihai Ispirescu, producatorul TV Ada Vertan. Simbata seara, a doua zi de miracol: Teatrul Academic de Opera si Balet din Kiev, cu un spectacol de exceptie: "Spargatorul de nuci". Public rafinat, dispus sa plateasca pentru o reprezentatie de calitate. Iar duminica, in sala de spectacole a Casei Tineretului, Johnny Raducanu si prietenii sai au dat un concert de jazz cum nu prea ai ocazia sa vezi in Romania.
Fireste, daca nu ai ajuns macar la unul dintre spectacolele acestea, daca nu l-ai vazut pe Gimold inconjurat de oamenii de roua, daca nu ai adulmecat zborul Nataliei Lazebnicova, daca nu l-ai auzit pe Johnny Raducanu spunind ca ii vine sa plinga de fiecare data cind vorbeste despre Braila, daca pianul sau nu-ti cinta inca in minte, ei bine, atunci, da, poti inca sa nu crezi in miracole, poti inca sa fii deprimat, artagos si nemultumit.
Eu, unul, nu mai pot. Si imi place sa cred ca Braila se afla la inceputul renasterii ei culturale. O, si ce mult imi doresc sa nu ma insel!
Din fericire, cind totul pare ca se duce de ripa, arta iti poate intinde o mina de ajutor. O carte buna, un spectacol, o secventa muzicala te pot ajuta sa te ridici, sa faci citiva pasi, poate chiar sa zbori.
Iar Braila a fost, in weekend-ul ce tocmai a trecut, parca in mina unui zeu generos. Un zeu ce a aruncat peste oras ceva din stralucirea de altadata. Si nu a fost nevoie ca sute de corabii sa-si arunce ancorele in port. Vechiul tramvai electric nu si-a clincanit clopotelul pe strada Regala si nici parfumul salcimilor de odinioara nu a schimbat raceala zilelor de februarie intr-o primavara fantastica. Nu, miracolele nu sint atit de evidente atunci cind au loc.
"Vinzatorul de iluzii", piesa regizata de Radu Nichifor, a umplut, vineri seara, sala teatrului "Maria Filotti". Printre spectatori, criticul Doina Popp - director al Festivalului "Zile si nopti de teatru european la Braila", Natalia Stancu - directorul Festivalului de Comedie de la Galati, Eugen Simion - fost presedinte al Academiei Romane, dramaturgul Mihai Ispirescu, producatorul TV Ada Vertan. Simbata seara, a doua zi de miracol: Teatrul Academic de Opera si Balet din Kiev, cu un spectacol de exceptie: "Spargatorul de nuci". Public rafinat, dispus sa plateasca pentru o reprezentatie de calitate. Iar duminica, in sala de spectacole a Casei Tineretului, Johnny Raducanu si prietenii sai au dat un concert de jazz cum nu prea ai ocazia sa vezi in Romania.
Fireste, daca nu ai ajuns macar la unul dintre spectacolele acestea, daca nu l-ai vazut pe Gimold inconjurat de oamenii de roua, daca nu ai adulmecat zborul Nataliei Lazebnicova, daca nu l-ai auzit pe Johnny Raducanu spunind ca ii vine sa plinga de fiecare data cind vorbeste despre Braila, daca pianul sau nu-ti cinta inca in minte, ei bine, atunci, da, poti inca sa nu crezi in miracole, poti inca sa fii deprimat, artagos si nemultumit.
Eu, unul, nu mai pot. Si imi place sa cred ca Braila se afla la inceputul renasterii ei culturale. O, si ce mult imi doresc sa nu ma insel!
