• pe 16 ianuarie, polițiștii au oprit în trafic un bărbat de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism în regim taxi, pe strada Piața Traian din municipiu, fără a purta centura de siguranță • polițiștii au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat
Taximetrist cercetat penal pentru conducere cu permisul suspendat. Potrivit polițiștilor, la data de 16 ianuarie, în jurul orei 18:30, agenți din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit în trafic un bărbat de 50 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism în regim taxi, pe strada Piața Traian din municipiu, fără a purta centura de siguranță.
”În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat”, au arătat polițiștii.
Șoferul depistat a fost sancționat cu amendă în valoare de 290 de lei conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.