Taximetriştii, luaţi la bani mărunţi de poliţişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Taximetriştii, luaţi la bani mărunţi de poliţişti

agenţii de la Rutieră şi lucrătorii RAR i-au controlat pe taximetrişti şi au dat  amenzi în valoare totală de 17.000 lei • un taximetrist care avea defecţiuni la maşină şi anvelope uzate a fost prins pe Dorobanţi

 

Zi neagră pentru taximetrişti. Ieri, poliţiştii au dat startul unei “vânători” printre transportatorii de persoane, în regim taxi. Neregulile au ieşit la iveală, una câte una, 70 de taximetrişti fiind amendaţi. Pe Dorobanţi, poliţiştii au depistat două autoturisme tip taxi care prezentau nereguli.

Astfel, în ziua de joi,  poliţiştii rutieri au acţionat, la nivelul întregii ţări, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul transportului de persoane în regim de taxi. Poliţiştii brăileni din cadrul Biroului şi Serviciului Rutier, împreună cu lucrători din cadrul Serviciul Judeţean de Metrologie Legală Brăila şi Registrului Auto Român, au acţionat în municipiu, pentru prevenirea şi combaterea nerespectării normelor legale din domeniul transportului de persoane în regim de taxi. Au fost verificate mai multe autoturisme, iar conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest.

Poliţiştii au aplicat peste 70 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 17.000 de lei, pentru încălcarea normelor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Ca măsură complementară, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare auto.

În jurul orei 10.00, a fost depistat în trafic un brăilean de 56 de ani, în timp ce conducea un taxi, pe Bulevardul Dorobanţilor, a cărui culoare nu corespundea cu datele trecute în certificatul de înmatriculare. Şoferul a primit o amendă şi i-a fost retras certificatul de înmatriculare.

Tot pe Bulevardul Dorobanţilor, a mai fost depistat şi un tânăr de 20 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, în regim de taxi, ce prezenta defecţiuni la sistemul de iluminat şi anvelope uzate peste limita admisă.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi i-a fost retras certificatul de înmatriculare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro