Taximetrişti amendaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Taximetrişti amendaţi

Misiunea a fost desfăşurată de poliţişti de la Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi, în colaborare cu inspectori din cadrul Serviciului de Transport Public Local de Călători Brăila, Autorităţii Rutiere Române - Agenţia Brăila, Registrului Auto Român şi Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Brăila. Astfel, între orele 10.00 - 14.00, s-a acţionat în zona Staţiei CF Brăila şi la Punctul de Trecere Bac Brăila - Smârdan şi au fost controlate 28 de autovehicule, fiind aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.440 de lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro