Taxarea marilor averi, avizată în comisia de buget-finanţe a Camerei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Taxarea marilor averi, avizată în comisia de buget-finanţe a Camerei

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul proiectului de lege iniţiat de UNPR. "Solicităm partenerilor din coaliţia de guvernare să respecte ceea ce şi-au asumat prin programul Coaliţiei şi al Cabinetului şi să voteze Legea privind taxarea averilor mari şi foarte mari. Totodată, pentru susţinerea acestei iniţiative, UNPR contează pe votul parlamentarilor PSD, liderii acestui partid anunţând în repetate rânduri că sprijină proiectul Uniunii Naţionale pentru Progresul României", a anunţat UNPR într-un comunicat de presă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro