Taxa de salubrizare a primit girul consilierilor locali | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Taxa de salubrizare a primit girul consilierilor locali

Consilierii locali au aprobat recent taxa specială de salubrizare, care a stârnit mai multe controverse luna trecută. Aceasta va intra în vigoare de la 1 iulie şi va fi 7 lei pe lună de persoană. Trebuie menţionat că PDL-istul Marian Fusea a solicitat renunţarea la proiect, afirmând că democrat liberalii au strâns 3.000 de semnături de la cetăţeni împotriva acestei taxe. Acelaşi lucru a cerut şi grupul PPDD, însă fără succes, proiectul fiind adoptat într-un final cu opt voturi "împotrivă". Regulamentul propus iniţial a suferit, totuşi, câteva modificări în sensul că s-a renunţat la taxa pentru animalele din curţi. "Vreau să spun că am mers de la 1 iulie cu taxa respectivă ca până atunci să n-avem motive să spunem că n-a mers calculatorul, soft-ul sau mai ştiu eu ce altceva. Pe de altă parte, trebuie să învăţăm din greşelile trecutului. (...) Trebuie să avem în vedere ca toţi aceşti bani să fie duşi într-un cont, să fie utilizaţi numai pentru ceea ce au fost ei daţi. Vizavi de utilizarea lor vom vedea şi care este gradul de colectare. Noi am făcut o analiză, am mers pe 85% grad de colectare, o să vedem care este reacţia, cum avem această colectă şi după aceea să discutăm împreună toate celelalte elemente", a declarat Simionescu. 

Pe lângă taxa specială de salubrizare, pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere, precum şi pentru alte activităţi asimilate acestora, pentru toate persoanele fizice care au domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului va mai exista o taxă suplimentară conexă, pentru de deţinătorii de grădini de legume, fructe, cereale şi plante tehnice, cu suprafaţa mai mare de 200 mp. Aceasta a fost fixată la 0,40 lei pe lună/100 mp.
Din raportul proiectului reiese că taxa specială de salubrizare şi cea suplimentară se plătesc anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie, respectiv 30 septembrie a fiecărui an.
De asemenea, cei care plătesc până la 31 martie vor beneficia de o bonificaţie de 5% pentru tot anul în curs. Taxele se achită la Direcţia Finanţelor Publice Locale din cadrul Primăriei Brăila. "Veniturile obţinute din taxa specială de salubrizare se utilizează integral pentru susţinerea activităţilor: precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special de la persoane fizice. Sortarea deşeurilor municipale, organizarea prelucrării, neutralizării şi valorificării materiale şi energetice a deşeurilor, depozitarea controlată a acestora", se arată în cadrul proiectului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro