Tatăl violator ar fi vrut să iasă din arest, de sărbători | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tatăl violator ar fi vrut să iasă din arest, de sărbători

în decembrie, la Tribunalul Brăila s-a respins contestația formulată de inculpatul Silviu N. împotriva soluției de la Judecătoria Brăila care a prelungit măsura arestării • inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului, violență în familie și viol, victimă fiind fiica sa minoră

 

Bărbatul care a abuzat de propria fiică minoră, el fiind judecat pentru infracțiunile de rele tratamente aplicate minorului, violență în familie și viol, nu a scăpat de arestul preventiv. La data de 28 decembrie, la Tribunalul Brăila s-a respins ca nefondată contestația formulată de inculpatul N. Silviu împotriva încheierii de ședință din data de 19 decembrie, pronunțată de Judecătoria Brăila. Astfel, se menține ca legală și temeinică încheierea contestată, adică măsura arestului preventiv. La data de 19 decembrie, prima instanță a menținut - ca fiind legală și temeinică - măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul N. Silviu, însă acesta avea dreptul de a formula contestație.

Procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Silviu N., după cum se arată pe site-ul instanței, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului, violență în familie și viol. Persoana vătămată N. G. D., minoră, începând cu vârsta de 2 ani, a locuit împreună cu tatăl său, iar inculpatul a început să o bată de la vârsta de 6 ani. Nu a durat prea mult și individul a început să întrețină acte sexuale orale cu propria fiică, fapte comise în perioada noiembrie 2021 - august 2022, prin folosirea de amenințări. Dosarul în care este judecat inculpatul Silviu N. se află înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila.

Inculpatul a ajuns în spatele gratiilor în luna septembrie. Silviu N. este acuzat că și-a agresat fiica minoră de 15 ani, iar în perioada noiembrie 2021 - august 2022, prin folosirea de amenințări, a determinat-o să întrețină acte sexuale orale și anale. Potrivit anchetatorilor, inculpatul și-a agresat fiica minoră încă din 2013, iar începând din toamna anului trecut și până în prezent a întreținut acte sexuale orale și anale cu fata.

Potrivit datelor transmise de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, la data de 9 septembrie, procurorii au solicitat la Judecătoria Brăila luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul cercetat pentru infracțiunile de rele tratamente aplicate minorului, violență în familie și viol, iar cererea a fost admisă de către judecător. “Din materialul probator administrat în cauză, s-a reținut că, începând cu anul 2013, în repetate rânduri, inculpatul a agresat persoana vătămată minoră (rudă a acestuia), iar în perioada noiembrie 2021 - august 2022, prin constrângere fizică și folosirea de amenințări, a determinat-o pe aceasta să întrețină acte sexuale orale și anale, provocându-i disfuncționalități psihoemoționale care i-au pus în pericol dezvoltarea intelectuală și morală”, se arăta în comunicatul transmis de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

Potrivit anchetatorilor, în seara de 17 august, la sediul unității de poliție s-a prezentat o tânără, în vârstă de 15 ani, din municipiul Brăila. Ea a sesizat faptul că în perioada noiembrie 2021 - august 2022, ar fi fost constrânsă fizic de tatăl său în vârstă de 42 de ani să întrețină raporturi sexuale orale cu acesta. Din cercetări a rezultat faptul că, în data de 16 august, în urma unui conflict spontan avut cu tatăl său, tânăra i-ar fi povestit unei cunoștințe faptul că tatăl său o atinge și o pipăie, moment în care bărbatul a devenit agitat și a fugit de acasă. La data de 8 septembrie, polițiștii au efectuat o percheziție la o societate situată în afara minicipiului Brăila, unde a fost depistat și identificat tatăl tinerei în cauză. “Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, violență în familie și rele tratamente aplicate minorului”, au precizat polițiștii brăileni. Bărbatul de 42 de ani a fost reținut pe bază de ordonanță, iar la data de 9 septembrie instanța a admis propunerea procurorului și a dispus față de bărbat măsura arestării preventive.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro