Mergi la conţinutul principal

Tarul tiganilor bulgari e convins ca Sofia va exporta coruptie In UE

Liderul comunitatii rome din Bulgaria, tarul Kiro, a avertizat ca, dupa aderarea Sofiei la Uniunea Europeana, statele membre vor fi afectate de extinderea crimei organizate. "Crima si coruptia sint printre cele mai grave probleme care trebuie rezolvate si, imediat ce Bulgaria va adera la Uniunea Europeana, va Incepe sa le exporte pe ambele", a afirmat tarul Kiro (Kiril Raskov) Intr-un interviu acordat cotidianului britanic The Sun. Conform acestuia, integrarea europeana a Bulgariei va oferi infractorilor noi ocazii de a-si extinde retelele, iar "birocratii corupti, pe de alta parte, vor putea sa fraudeze Intr-o masura mai mare fondurile europene acordate Bulgariei".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro