• o comedie absurdă despre eliminarea valorilor, despre totalitarism, despre ideologii eşuate şi vise spulberate, despre dureri neîmpărtăşite şi nevoia de libertate cu orice preţ
Teatrul “Maria Filotti” prezintă duminică, 4 februarie, orele 18.00 , la Sala Mare, spectacolul TANGO de Slawomir Mrožek. Regia aparţine lui Vladimir Anton, unul dintre regizorii reprezentativi ai tineri generaţii, scenografia inspirată este semnată de Rodica Der, iar în distribuţie sunt actori îndrăgiţi de publicul brăilean: Conrad Mericoffer, Valentin Terente, Emilia Mocanu, Ramona Gîngă, Liviu Pintileasa, Corina Borş şi Adrian Ştefan.
TANGO este unul dintre cele mai bune texte dramatice scrise în secolul XX. În această piersă, Mrožek surprinde viziunea conceptului socio-politic al lumii prin intermediul unei familii doborâte de nevoia de a găsi un sens într-o existenţă lipsită de orice sens.
Reprezentând tot ce e mai bun şi tot ce e mai rău în condiţia umană, TANGO reflectă o gândire care priveşte dincolo de raţiune, reuşind să distrugă toate clişeele impuse de societate.