Deşi nu avea permis, un tânăr din Măraşu s-a urcat la volanul unui autoturism "Dacia" şi, după ce a produs o tamponare, a plecat liniştit acasă. Poliţiştii i-au dat însă de urmă.
Duminică dimineaţa, la ora 5.35, Silviu O. (41 de ani), din municipiul Brăila, a reclamat la poliţie faptul că, în timp ce se afla pe malul lacului Zăton, din Insula Mare a Brăilei, conducătorul unui autoturism i-a tamponat maşina şi a plecat într-o direcţie necunoscută. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că şoferul căutat ar fi Marius P. (23 de ani), din satul Plopi, comuna Măraşu, acesta nefiind posesor al permisului de conducere.
"În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu este posesoare a permisului de conducere", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.