Sâmbătă, 16 noiembrie 2013, la ora 18.45, poliţiştii de la Biroul Rutier l-au identificat pe brăileanul Mihăiţă M., în vârstă de 24 de ani, care, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe B-dul Independenţei, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de brăileanul Daniel P., de 37 de ani.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în urma testului făcut cu aparatul etilotest, a rezultat că tânărul de 24 de ani avea o îmbibaţie alcoolică de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care oamenii legii i-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată, poliţiştii i-au întocmit lui Mihăiţă M. dosar penal, în conformitate cu prevederile Codului Rutier. Cercetările continuă.